Trei vibraţii scurte cu ecoul din blatul mesei au dat startul soneriei telefonului meu. Desigur, când pleacă în forţă The Second Waltz (Shostakovich) parcă nu-ţi vine să răspunzi din prima, ai lăsa melodia să mai curgă un pic, să te bucuri de unduitoarele note ce dau viaţă arhicunoscutului vals. Numai că fiind vorba de telefon şi văzând pe ecran numele apelantului, am lăsat dragostea de muzică deoparte şi am glisat mintenaş pentru a răspunde.
- Alo, Padre (alintul/corconeala unor prieteni buni), hai c-am făcut-o pe treabă. Te gândeşti în primă fază că cine ştie ce s-o fi întâmplat.
- Dar ce-i, ce-ai păţit, ceva grav? Întrebi, desigur, că-n astfel de momente nici nu ştii cum să procedezi mai repede.
- Am dat cu mucii-n fasole, aia am făcut.
- Cum aşa, întreb eu, adică nu cred că la propriu.
- N-a fost ziua ta ieri?
- A fost, da, dar nu văd legătura cu mucii din fasole, mai ales într-o zi de post, zic şi eu, ca să deschid discuţia mai repede.
- Păi nu m-a anunţat facebook-ul şi n-am ştiut, plus că ai wall-ul închis şi dacă nu ţi-a postat nimeni nimic... . Am văzut azi la cineva că te-a citat, apoi am văzut şi urări pe ici-pe colo, numai că azi nu mai e ieri. Te superi dacă-ţi urez azi? Ştii, tu ţi-ai adus aminte de ziua mea mereu.
Mă gândeam ieri dimineaţă la cuvintele psalmistului care zice aşa: „învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune”. Chiar, în zilele de naştere ce facem, ce ne dorim să facem, să socotim zilele noastre ori să le sărbătorim? Ne-ar plăcea să ştim ce ne vor aduce zilele următoare ori, socotind ce avem, sărbătorim cu fast clipa în care, independent de noi, am fost învredniciţi să vedem lumina zilei într-un univers infinit în care nu ocupăm decât un spaţiu infim? Şi apoi, nu suntem oarecum ipocriţi dând fast unei zile din viaţa noastră în timp ce în restul anului, celorlalte zile ale noastre nu le acordăm cuvenita importanţă? Şi n-ar fi minunat ca în fiecare dimineaţă, trezindu-ne, să privim spre Cer, să privim spre noi, apoi să zicem: „şi azi e ziua mea”, căci fiecare zi ne este dăruită ca o re-naştere, fiecare zi e un început al celor încă neîncepute, un răsărit de viaţă sub un cer aflat mereu în schimbare.
- Desigur, îmi poţi ura şi azi, că doar gândul bun nu are planificare, iar urările nu se fac spre atingerea secundei, ci spre bucuria clipei. Vezi, tu zici că ai dat cu mucii-n fasole din cauza lumii virtuale. Taman de aceea mi-am protejat wall-ul, căci în timp am realizat că punându-ne prea multă încredere în cele oferite de virtual (istoric, aniversări, evenimente) uităm să scriem în minte şi suflet lucrurile ce nu pot fi puse pe acelaşi perete pe care afişăm deseori, prin share ori direct, caricaturile unei lumi căreia nu-i pasă decât de rating&câştig. Plus de asta, exista riscul de a nu putea răspunde tuturor, uneori chiar nu se poate, aşa cum nici să urezi tuturor prietenilor nu se poate mereu, căci inerentele treburi răpesc enorm din bucuria clipei şi chiar nu mi-aş fi dorit, ca-ntr-o zi, fie ea şi de naştere, să dau cu mucii-n wall-ul pe care prietenii şi-ar fi aşternut un gând bun, tratând totul cu o tăcere mai rece decât ceaţa unei zile de noiembrie.
- Padre, nici nu-mi vine să-ţi mai urez ani mulţi, mi-am dat seama că trebuie să-ţi urez cât mai multe zile de naştere, sub cerul adevărat, nu pe „peretele” unei pagini care doar monitorizează fără să prindă cu adevărat măreţia clipei.
Pe wall-ul paginii mele sunt multe gânduri, unele dintre ele nescrise. Poate că unii au defilat zile întregi fără să le ia în seamă; poate că alţii au ştiut imediat unde să se oprească pentru a le distinge; important este altceva, că pe wall-ul din cămara sufletului, sunt scrise numele tuturor celor care, ieri, azi şi-n alte zile din an, reuşesc să-mi lase, chiar dacă uneori nu merit, câte un gând bun. Pe acel perete contează cu adevărat cine/ce e scris, acel perete nu se şterge niciodată.
Şi zice iar psalmistul: „umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele”.
. 
