Cum să ne alegem Babele de Martie, ca să ne meargă bine tot anul?

Postat de ionela2682 in Bucataras eFeminin pe 21 Feb 2012, 18:47

Articol pe placul a 12 bucatarasi
comenteaza
Cum să ne alegem Babele de Martie, ca să ne meargă bine tot anul?

Dacă vreţi să ştiţi care va fi starea voastră de spirit în acest an, cât de veseli sau deprimaţi veţi fi, atunci nu trebuie să uitaţi de Babele de Martie, vrăjitoare care au puterea să influenţeze starea vremii într-o singură zi. Începând cu 1 şi până pe 9 martie se alege o zi sau o babă, care va anticipa starea de spirit, norocul şi predispoziţia fiecăruia, până la „babele” din anul următor. În timp însă, tradiţia s-a modificat, iar obiceiul a fost adaptat la propriile precepte şi convingeri. Aşa că, dacă tot anul stă sub semnul norocului, de ce să nu ni-l facem chiar noi?

Astăzi, alegerea Babelor a devenit un joc, iar orice asociere se face sub semnul unei „şarade", Acest tip de interpretare nu se mai asociază gândirii religioase, ci mai degrabă celei magice, singura atracţie constând în convingerea că această zi dezvăluie latura ascunsă a personalităţii. Astfel, „Baba" a ajuns să se stabilească de fiecare în parte, după bunul plac, fiind aleasă, de cele mai multe ori la întâmplare. Alţii însă, continuă sa o stabilească în funcţie de ziua de naştere.

Dacă data naşterii celui ce vrea să afle în ce stare sufletească îl găsesc babele, are o cifră mai mare decât cifra nouă, atunci se obişnuieşte să se calculeze suma celor două cifre şi astfel se poate lesne ghici ziua babei. Mai puţin favorizaţi sunt însă cei născuţi pe întâi martie, căci, aşa cum spun bătrânii, această primă zi care deschide luna, urmată de 11 şi 21 martie, sunt zile aducătoare de ghinion.

În familiile tradiţionale, când personalităţile feminine se întâlneau, adesea se întâmpla ca acestea să între în conflict. Astfel, „Baba" nu simboliza o bătrână urâtă şi rea, ci o femeia care îşi câştiga propria autoritate. Pentru că primele zile ale lunii martie au prezentat întotdeauna o instabilitate atmosferică crescută, asocierea fiecărei femei cu una dintre cele nouă zile era percepută înainte ca o responsabilizare şi o metodă de educare spre autocontrol şi conştientizare a propriilor îndatoriri în cadrul familiei. Fiecare dintre cele nouă zile, în funcţie de vremea pe care o aducea, dezvăluia caracterul, calităţile şi defectele fiecărei femei în parte.

Însă, dincolo de acest joc ce face parte din perioada sărbătorilor cu dată fixă, 1-9 martie - Babele, simbolizate de Baba Dochia, nu reprezintă altceva decât ultima luptă care se dă între iarnă şi primăvară. După moartea ei, zilele încep să crească, iar vremea frumoasă triumfă.

http://social.moldova.org/news/cum-s-ne-alegem-babele-de-martie-ca-s-ne-mearg-bine-tot-anul-206692-rom.html

Comentarii (31)

23.02.2012, 13:43

foarte frumos

23.02.2012, 13:46

Frumos spus.

24.02.2012, 15:04

Ionela , mi-a placut ; abia astept 1 , 4 , 8 martie

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]