Recurs la memorie

Postat de Mutulica in Cu de toate pe 2 Noi 2013, 05:31

Articol pe placul a 3 bucatarasi
comenteaza

Nu o dată am avut momente de blocaj psihic urmate de explozii de furie neputincioasă!

Nu o dată m-am trezit faţă în faţă cu oameni asemenea celor ce suferă de Alzheimer. Ieri au declarat cu tărie ceva pentru ca astăzi să nege vehement şi să susţină o cu totul altă cauză de multe ori chiar antagonică celei de dinainte!

Nu doar o singură dată m-am simţit ca şi cum aş fi obligat să trăiesc într-un sanatoriu de amnezici puşi să repete iar şi iar aceeaşi poezie idioată!

Bunicii mei şi-au trăit în mod entuziast tinereţea pentru că mai apoi să refuze cu gesturi resemnate apelul la memorie când au fost în situaţia de a le povesti copiilor cum a trăit generaţia lor în anii 30-50 ai secolului XX.

Astăzi eu pot povesti cum tatăl mamei mele a fost în Piaţa Regală în 30 decembrie 1947, ştiu ce i-a strigat regelui Mihai în ziua când părăsea peronul Gării de Nord cu un tren a cărui garnitură de vagoane se tot micşorează şi tinde să dispară cu trecerea anilor. Încă pot să-i explic mamei cum arătau insignele de pe frontispiciul ziarului Scânteia pe care bunicul mi le-a arătat doar mie şi niciunuia dintre copiii săi!!!

Ştiu cum au fost mult lăudaţii ani interbelici, cunosc odiseea soldaţilor romani din timpul celor două războaie mondiale, pot să povestesc cum s-a instaurat comunismul în România şi cum s-a făcut colectivizarea. Şi toate astea le pot face apelând la memoria de copil curios ce punea mult prea multe întrebări celor mari.

Şi când fac toate aceste lucruri mă simt ca şi cum aş fi cel mai bătrân om din ţara asta în care uitarea se aşterne peste toate încât a fost uitată până şi de Dumnezeu.

Astăzi, urmaşii celor care ne-au ţinut în mizerie poporul şi l-au supus unor  experimente ce i-au modificat în mod nefast ADN-ul ne dau lecţii de democraţie, verticalitate morală, îşi arogă până şi dreptul unic de a deţine adevărul şi se autoproclama singurii înţelepţi apţi să ne scoată din înapoierea în care nu mai ţine minte nimeni cum am ajuns. Istoria se rescrie şi se actualizează mai repede decât breaking news-urile de la televiziunile de ştiri.

Dacă eu nu reuşesc să pun cap la cap trecutul familiei mele împreună cu cei apropiaţi mie, cum oare voi reuşi vreodată să văd scrisă adevărata istorie a acestui neam? Cum vor învăţa din greşelile noastre cei ce vin după noi? Şi până când vor mai putea să o ia de la capăt cei condamnaţi să repete golgota românească?

Şi la urma urmei, pentru ce şi pentru cine să se scrie o istorie adevărată a românilor? Cei mai capabili dintre tinerii noştri au plecat din ţară şi acum vorbesc limba strămoşilor cu accentul ţărilor ce au ştiut să fie mai generoase.

” Ubi patria ibi bene?” Să fie adevărat că îţi poţi lua tara pe tălpile pantofilor, aşa încât oriunde am merge şi am rămâne ar fi un colţ de Românie? Atunci, poate că din cauza asta romanii nu sunt niciodată cu adevărat fericiţi indiferent de locul unde trăiesc. Poate că suntem condamnaţi la nefericire şi autocompătimire. Sau, poate că nu poate mai mult acest popor!?

Tatăl meu mi-a arătat cândva o monografie a oraşului Feteşti şi mi-a spus:” La pagina cutare ai să-l găseşti pe tataia, iar pe mine ai să mă găseşti la pagina asta. Vezi ce faci, căci şi tu trebuie să fii cândva în cartea asta!”

Cu obrăznicia vârstei fără memorie şi fără de moarte i-am spus că nu îmi doresc prezenta în cărticica aceea, căci eu vreau să fiu trecut într-o  carte cum încă nu s-a scris.

 -----------------------------------------------------------------------------------------------------

Simt că mă apropii de Everestul incercarilor destinate mie , că voi iesi din gaura neagra ce pare că mi-a oprit pe loc ceasul vietii  si că timpul nu va mai avea rabdare cu mine eliminand conditiile necesare reflecţiilor nesupuse tiraniei orologiului ce îmi va ticăi ameninţător:” memento mori”!

De aceea, astăzi sunt nevoit să strig răspicat că nu-mi vreau numele trecut în acea carte ce a rămas nescrisă!

Pentru că fac parte dintr-un popor de glob-trotteri salariali blestemat la perpetuă amnezie, îmi cer dreptul la domiciliu în panteonul cărţilor niciodată scrise...

Foto

Comentarii (2)

19.01.2014, 18:39

Mie memoria imi joaca feste la lucrurile comune , paradoxal , cele care sunt mai usor de retinut!

19.01.2014, 18:41

Multumsc pentru timpul pe care l-ati petrecut citind aceste randuri!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]