Iniţial am zis să nu scriu nimic, asta pentru că timpul este scurt şi treburile-s multe. Mai apoi, stând şi ascultând colinde mi-am spus că atât de multe clipe risipesc pe lucruri banale încât nu se cade să nu fac un minim de efort pentru câteva rânduri, chit că-s simple, chit că-s scurte.
Vin colindătorii....vin cetele celor mari şi mici să vestească un lucru minunat, o naştere, o naştere care echivalează cu re-creaţia lumii, cu un nou început de drum, unul care pleacă din scutecele curate din care scâncetul divin cutremura cerul prin smerenie şi minuna păstorii prin lumină.
Vin colindătorii...la ceasul dimineţii ori la ceas de seară, vin şi cântă-grupuri, vin şi strigă-n uliţi cu glasuri curate cum strigau odată alţi colindători, toţi vestind că-n lume e un Mântuitor.
Vin colindătorii... an de an vestesc că s-a născut un Prunc, născându-se mereu pentru fiecare prunc născut al unei lumi ce se dărâmă spre a fi rezidită în nestricăciunea dintâi. Ce poate mişca cerul mai mult decât zâmbetul unui nou născut, ce poate sparge uşile ferecate ale inimilor închistate mai mult decât râsul unei fărâme de om în care plinătatea sufletului curat nouă, celor mari, aproape că ne este de neînţeles.
Vin colindătorii... sunt rumeni în obraji, au trăistuţele pline cu nuci, cu mere, cu gogoşi ori covrigi, aceste simple daruri ce fac, măcar şi pentru o zi, să pălească strălucirea lucrurilor scumpe cu care ne hrănim. În trăiştile sufletului nostru găsim lucrurile simple dăruite de oamenii buni, în trăiştile sufletului nu vor avea niciodată loc bunătăţile lumii acesteia, ele sunt doar pentru trup.
Vin colindătorii... să-i primiţi, să le deschideţi porţile şi să vă deschideţi inimile şi urechile pentru a le primi colinda. Poate că mulţi dintre ei, neînvăţaţi, ori învăţaţi cu lumea secularizată în care trăim, colindă doar cu gura. Dar ascultându-i, poate chiar cântând cu ei, ca o reîntoarcere la inocenţă, să retrezim spiritul adevăratului Crăciun, cel în care împăcarea, iertarea şi iubirea reuşeau să-şi facă loc la mesele creştinilor, pentru a sătura şi smeritul suflet, cel care percepe dincolo de timpuri că veşnicia începe în scutecele curate scăldate în lumina cerului.
Vin colindătorii... şi bine fac, căci de la ei şi noi am învăţat, iar azi, la ceas de seară, plecăm să colindăm, mergând să ne întâlnim cu inocenţa, mergând să le aducem aminte gospodarilor că lumea încă nu-i pierdută, că-i timpul să ne deschidem sufletele pentru primirea unei vesti minunate.
Eu vă colind cu inima deschisă şi vă aduc ca dar gândurile curate ale prieteniei, rugându-vă să primiţi colindătorii, rugându-vă să vă cercetaţi nimile spre a face loc bucuriei pe care o aveaţi când eraţi copii.
Vin colindătorii... Primiţi?
