Acru si dulce

Postat de portiadelumina in Cu de toate pe 24 Mar 2016, 18:31

Articol pe placul a 41 bucatarasi
comenteaza

Săptămâna trecută, într-o zi de primăvară nehotărâtă, într-o goană nebună după rezolvarea anumitor birocratice situaţii, în clipe în care ţi se pare că toate treburile s-au strâns într-o singură zi şi că fizic pare imposibil să le rezolvi pe toate, trebuie să mai şi mănânci câte ceva, chiar dacă masa, în perioadă de post, e gustarea pe fugă a câtorva dumicaţi de pâine şi a unor ingrediente ce teoretic nu prea au treabă cu excesul de calorii, asta aşa, ca să fiu în trend cu cei care postesc doar de bucate, nu şi de vorbe&fapte.

Pentru care motiv, adică împins de foame, recunosc, am oprit în parcarea unui hipermarket  cu gândul de a face unele cumpărături din magazin şi pentru a mânca ceva, ştiind că lângă magazinul cu pricina opresc ori de câte ori am ocazia (în perioada de frupt) pentru a mânca un cârnat nemţesc, mai deschis la culoare de felul  lui, destul de consistent şi tare delicios când e fierbinte, alături de o lingură de muştar şi-o chiflă pufoasă. În fine, nu despre cât de mult îmi place mie acel cârnat e vorba, mai ales că-i post, ci despre ce s-a întâmplat în timp ce stăteam la coadă pentru a-mi cumpăra o porţie de cartofi prăjiţi şi doi castraveţi muraţi. Ok, nici ce mi-am cumpărat eu nu contează, chiar dacă, recunosc, îmi plac şi cartofii prăjiţi cu olea’ de sare peste ei, iar dacă am şi murături, cu atât mai bine.

În faţa mea, la rând, erau doi tineri care jonglau cu telefoanele precum Einstein cu cifrele.  Înaintea lor, prima în rând, o tânără de vreo 25 de ani, plinuţă, la care cei doi se holbau şuşotind vulgar. Tânăra a comandat o porţie de mici (4 mici) cu muştar şi două sticle cu apă.  Pe chipurile celor doi purtători de fesuri, fesuri aidoma celor purtate de cocalarii ce-şi fac veacul vânzând  flori şi coperţi pentru taloane auto pe arterele supraaglomerate ale marilor bulevarde, strălucea răutatea aia izvorâtă din amestecul de ignoranţă şi nesimţire.  Îmi pare rău că n-am remarcat „firma” de pe treningurile lor, dar sigur era una care să se asorteze cu telefoanele inteligente a celor care păreau părăsiţi definitiv de inteligenţă taman înaintea mesei. 

Evident că nu v-aş fi făcut această descriere dacă nu se întâmpla ceva deosebit în toată faza asta, căci a descrie tineri de speţa celor menţionaţi nu-i ceva extraordinar, din nefericire exemplele sunt din ce în ce mai dese la tot pasul, şi cu siguranţă că nu despre aspectul vestimentar vorbesc. În  momentul în care tânăra a primit comanda, îndreptându-se spre cortul  cu măsuţe de plastic de lângă magazin, unde poţi mânca, în picioare desigur (ori cum zic unii: „la varice”), unul din tineri a zis destul de tare către celălalt: „uite umflata asta, şi-a luat 4 mici şi două ape, cred că până-n seară mai mănâncă o juma’ de porc”.

Am vrut să intervin, m-am gândit însă că-i încercarea primei săptămâni din post, e felul în care poate că Dumnezeu îmi încearcă răbdarea şi gândurile, căci nu mint, i-am judecat în mintea mea şi tare mi-ar fi plăcut să-i scot la lecţie. Doar că lecţia a urmat fără ca eu să fiu implicat, primind la rându-mi o lecţie de la Dumnezeu despre felul în care poţi reacţiona în anumite momente.  Scriptura spune aşa: „nu ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii daţi drumul celor asupriţi. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” Isaia 58, 6-7 Iar apostolul Pavel spune că: „nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte”.

Tânăra a trecut pe lângă ei şi pe lângă mine cu lacrimile jucându-i în ochi, auzise vorba plină de răutate a tânărului cu beteşug la minte. Intrând în cortuleţul unde se poate mânca a mers direct într-unul din colţurile acestuia, acolo unde jos, pe o pelerină uzată, udă de la ploaie pe bruma-i de ţoale vechi, şedea o bătrână ce strângea în braţe o sacoşă de rafie plină cu linguri de lemn şi alte „cioplituri” de folosit prin bucătărie.  Bătrâna  a primit cu lacrimi în ochi mititeii de la tânără, dosind sticla cu apă în sacoşa plină de gadgeturi cu iz de secol XIX.  Pe marginea mesei de lângă bătrână şi-a scos şi tânăra o punguţă în care avea mieji de nucă, câteva stafide şi un măr, prânzul care nu semăna nicidecum cu porcul despre care băiatul fără cei şapte ani de-acasă credea că va fi mâncat de tânăra milostivă.

Asta-i frumuseţea postului, pentru cine-l ţine cu adevărat, că poţi învăţa fără să te superi, că te poţi ruga fără să deranjezi, că poţi face milostenie chiar dacă eşti privit cu dispreţ, că poţi răbda până la capăt chiar şi atunci când lacrimile ţi se înnoadă în gât, că poţi fi alături de oameni şi de Dumnezeu prin lucruri simple, prin stări pe care nicio şcoală din lume nu ţi le poate preda, prin predica faptei făcută cu inima deschisă, chiar şi atunci când lângă tine, cel ce te-a jignit, fără a fi cuprins de vreo remuşcare, râgâie după fiecare înghiţitură luată din puiul rotisat a cărui grăsime i-a ajuns deja până la urechi.

Fericit este cel ce reuşeşte să dea din pâinea sa celui flămând, fericit este şi cel ce ştie să sature cu cuvânt bun sufletul celor însetaţi de adevăr şi dreptate. Pare un paradox pentru mulţi, dar cred că fericit este şi cel care, printre lacrimi, înfloreşte în fapte bune aidoma florilor care se desfac spre a-şi răspândi culoarea şi mirosul chiar şi atunci când, pe neaşteptate, revin zăpezi şi geruri ce pot duce la gândul că primăvara învierii pare să nu mai vină.

 

 

Comentarii (69)

25.03.2016, 14:19

Padre,trebuie sa mai astepti putin,ca tu ai interviu pe model nou ))))))))))
Ca pe mine nu ma intrebase ce mi se pare sexy )
Culmea e ca raspunsul are legatura cu petrecerea din vara ))))))))))

25.03.2016, 14:23

Die, dimpotrivă, îmi trebuie alt interviu, dar fără întrebarea asta de ai zis tu, că eu sunt nevinovat, doresc chestionar gastronomic, doar e site culinar, nu? :S
Aaaa, că mai apoi fac eu câteva incursiuni şi prin alte domenii nu se pune, doar n-oi da pagina goală, aşa cum aproape îmi este şi secţiunea de reţete. :">

28.03.2016, 15:24

M-a emotionat articolul!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]