Este ziua ridicării la Cer a Fecioarei Maria., a adormirii sale, care i-a fost anunţată de Îngerul Gavriil. La fel precum îngerul i-a adus Sfintei Fecioare Buna Vestire, tot el a vestit-o, cu trei zile înainte, că va pleca cu trupul din această lume.
Trei zile au cântat îngerii, alături de Apostoli, la mormântul Ei, iar în a treia zi, apostolul Toma a văzut ridicarea Maicii Domnului cu trup la Cer, la viaţa nemuritoare. În aceeaşi seară, la masa Apostolilor, Sfânta Fecioara s-a înfăţişat şi i-a binecuvântat, spunându-le: ,,Pace Vouă de la Fiul Meu şi Dumnezeu”.
În popor, sărbătoarea se numeşte Sfânta Marie Mare şi este dezlegare la peşte. Între cele două Sânte Mării (15 august şi 8 septembrie), se culeg toate ierburile de leac specifice mijlocului şi sfârşitului verii.









Și nouă ne-a fost dragă și ne-am bucurat nespus de prezența ei în viețile noastre. Chiar dacă nu ne-am mai întâlnit în ultimii ani, mai povesteam una, alta la telefon și pe whatsapp....
A fost un om minunat și va rămâne veșnic în amintirile noastre.
Frumoase poze ai selectat, mulțumim, Cleme! 







