Bucataras hai hui prin China: Beijing - ziua 2

Postat de Bucataras in Bucataras hai hui pe 23 Iul 2013, 18:42

Articol pe placul a 22 bucatarasi
comenteaza

 Simbata 20 iulie. Jackie Lee. Zimbitor, imbracat in bermude, un tricou lejer si-ntr-o pereche de sandale ce-i scoteau la vedere calciiele crapate ne-a intins mina si ne-a invitat in microbuz. Avea sa fie ghidul nostru toata ziua. Cu o sticla de apa in permanenta in mina, pe care si-o mai trecea din cind in cind peste chelie pentru a se racori, mister Lee vorbeste engleza, dar in acelasi mod in care vorbeste limba sa natala. Adica repede. Trebuie sa fii concentrat ca sa intelegi tot ce spune, mai ales ca "w"-ul lui transforma "uant-ul si uindousul" in "vant si vindou" :). Dar e simpatic. "Din acest punct si pina la finalul calatoriei noastre sint 8 kilometri!", zice. Grupul nostru este format din 4 persoane. Eu, Iri si inca 2 baieti, un indian si un californian, tot de origine indiana. "Sint 23.000 de nume de familie in China, dar 3 sint cele mai cunsocute. Lee e printre ele", ne zice mindru. Adica un fel de Popescu sau Ionescu al romanilor :)).

Piata Tian'anmen

Prima oprire. Mr. Lee isi pune cu stinga sticla pe cap, iar dreapta o transforma in indicator :). Zice ca-n '79 nu mai putin de 5 milioane de oameni asezati umar linga umar au stat in aceasta piata intinsa pe 44 de hectare. Misca indicatorul. "Acela este monumentul eroilor poporului. A durat 6 luni sa-l construiasca, dar asta pentru ca a fost demolat de mai multe ori, caci nu le placea cum iesea", incepe povestea. Monumentul de care vorbeste are 37 de metri inaltime si este impodobit cu inscriptii din gindirea conducatorilor comunisti Mao Zedong si Zhu Enlai. "Vedeti cladirea din partea de vest?". O vedem. Este impresionanta ca dimensiuni si gazduieste parlamentul chinez.  "In cit timp credeti ca a fost construita?", ne intreaba mr Lee, dar raspunsul il da tot el, iar pe noi ne surprinde total: in 10 luni! Mai ca-mi vine sa-i zic: "imposibil", dar completeaza: "300.000 de muncitori au lucrat la ea in acelasi timp!". E clar. China este tara oricaror posibilitati. A 3-a cladire reprezinta Muzeul de istorie a Chinei. Construit in 12 luni, in '59, "cel mai mare din lume", dupa cum afirma mr. Lee. Nu cred ca-l poate contrazice cineva :).

3 curiozitati 

1. Muzeul de istorie a Chinei - gazduieste, printre altele, fosilele omului de Yuanmao cu o vechime de 1,7 milioane de ani, vasul de tip ding, rectangular, Simuwu din dinastia Shang (sec 6-11 i.Hr) in greutate de 830 kg

2. Cladirea parlamentului are 170.000 de metri patrati, 300 de sali de sedinte, iar in marea aula incap 10.000 de oameni

3. In piata Tian'anmen, pe ecrane gigant, sint proiectate seara imagini video prin care se arata cum s-a dezvoltat statul chinez

Orasul interzis

Am pasit in Orasul interzis prin Poarta Pacii ceresti (Tian'anmen), care este flancata de 2 lei si pe care este expus chipul presedintelui Mao. Tabloul are 6 metri inaltime si este pictat, ne explica Lee.

3 curiozitati

1. Palatul imperial, sau Orasul interzis, este un patrulater de 960 pe 750 m, inconjurat de ziduri, constrit intre 1.407 - 1.420 de imparatul Yongle

2. In curtea mare a Orasului interzis nu au existat multa vreme pomi, de teama imparatului ca acestia ar putea ascunde posibili asasini. Abia la 30 de ani de la moartea ultimului imparat au fost plantati

3. Un imparat avea 3.000 de sotii si statea cite 3 nopti cu fiecare. O parte dintre ele erau ingropate de vii alaturi de acesta la moartea sa, la fel si o parte din suita lui, considerindu-se ca trebuie sa mearga pe lumea cealalta pentru a-l sluji in continuare

Ar fi multe de spus despre Orasul interzis, de la lucruri surprinzatoare (nu existau toalete, isi faceau nevoile in cutii sau pe piele de vaca), pina la lucruri care dau masura valorii civilizatiei chineze: intr-una din bibliotecile palatului, in timpul dinastiei Ming, se afla o enciclopedie comandata in 1.403 de imparatul Yongle , compusa din 11.099 de volume. A fost cea mai mare enciclopedie din lume, la ea lucrind 2.000 de invatati vreme de 5 ani !!!

Afara este cald, dar ascultam atenti povestile lui Lee. Trecem dintr-o curte in alta, fiecare cu vrajile ei si nici nu ne dam seama cum am ajuns in capatul celalalt, unde se afla muntele de carbune, un deal artificial de 43 de metri inaltime.

"Daca de extreme te departezi, dobindesti controlul si armonia", este un citat din cartea antica Yijing - Cartea Schimbarilor.

Drumul matasii

Ne urcam in microbuz, prilej sa ne mai odihnim putin picioarele. Urmatoarea oprire nu mai este la un punct istoric, ci la o fabrica de matase. Am zabovit aici cam o ora, timp in care am vazut intregul ciclu de formare a finei tesaturi. De la 10 coconi se obtine un fir, iar de la 80 un strat ce se foloseste la pilote sau perne. Iri a participat la intinderea unui astfel de strat al unei pilote. Nu este interesant, ci FOARTE interesant! Spiritul de comercianti al chinezilor, despre care vorbeam in rindurile trecute, ne este dovedit inca o data. Fabrica avea magazin de prezentare si erau pregatiti in detaliu. Daca vroiai pilota sau perna, acestea erau vidate ca sa le poti transporta mai usor si sa nu-ti ocupe loc mult in bagaje! Logic, din moment ce majoritatea vizitatorilor erau turisti!

Mr. Lee avea momentele pregatite in detaliu. In microbuz, inainte de vizita la fabrica de matase ne vorbise despre traditia si istoria Chinei, despre drumul matasii pe care Beijingul si Xi'an-ul si-l disputa ca linie de start si care ajungea pina-n Europa.

De aceasta data ne povesteste despre medicina traditionala chineza, de leacuri care trateaza si previn cauza, nu rezolva doar pe termen scurt "efectul", ca in cazul medicamentelor clasice.  "O lingura de miere, cu una de otet balsamic si cu una de apa calda, si repeta "apa calda", este, spune el, un adevarat elixir revigorant pentru organism.

Medicina traditionala chineza

Asa ca, urmatoarea oprire a fost la un centru de medicina traditionala. Imbracata intr-un halat alb, batrina din fata mea mi-a cerut mina stinga si si-a pus usor degetele pe incheietura acesteia. Linga ea, o chinezoaica de 24-25 de ani traducea in engleza ce spunea batrina. Recunosc ca eu sint foarte curios in astfel de cazuri, pentru ca ma intereseaza puterea plantelor. Pina-n dimineata aterizarii la Beijing, vreme de citeva zile la rind, ma chinuise o durere surda la ceafa, de ceva vreme intrasem pe un regim din care ma asteptam sa slabesc mai mult de cit o facusem, iar in ultima luna am urmat un tratament cu antibiotice. M-am conformat cind mi-a cerut sa-i arat limba, dupa care batrina, care atunci ma vedea prima oara in viata ei, a tras 3 concluzii. Prima ca am dureri in zona cefei si a mijlocului, a doua ca am colesterolul ridicat si metabolism lenes (confirmata de analizele facute inaintea plecarii in Toscana si de faptul ca nu am slabit cit ma asteptam in urma dietei tinute), iar a 3-a exact despre problema pentru care faceam tratamentul cu antibiotic. Mi-a recomandat pentru aceasta din urma un tratament din plante, pe care am sa-l urmez insa cind voi reveni in tara. Oricum, pina la finalul vizitei in China, sper sa am si ocazia unei sedinte de reflexoterapie si poate a uneia de acupunctura … Sa vedem :) …

Au urmat apoi alte 2 obiective luate la picior :), de parca mr. Lee tinea cu tot dinadinsul sa atingem cei 8 kilometri cu care ne amenintase la inceput :)). 

Temple of heaven

Pina la Temple of heaven am traversat un parc ce ne-a surprins prin dimensiune si prin modul in care oamenii se relaxau: dansau, jucau badminton, cintau sau faceau duble cu o jucarie din pene de gisca pe care micii comercianti o vindeau cu 10 yoani (5 lei). Am cumparat si eu una cu gindul la o joaca alaturi de Matei.

La Templul cerului venea imparatul sa se roage pentru recolte bogate, iar forma parcului ce-l gazduieste este rotunda in partea de nord si patrata in ceade sud, reflectind astfel traditia antica chineza ca pamintul e patrat si cerul rotund. Templul este inalt de 38 de metri, construit din lemn fara nici un cui, dupa cum povesteste mr Lee, si este sustinut de 4 coloane care simbolizeaza cele 4 anotimpuri si 12 mai mici - lunile anului. De jur imprejur sint 3 cercuri concentrice din marmura, care inseamna cerul, oamenii si pamintul.

Palatul de vara

La Palatul de vara, mr. Lee ne-a tesut povestile imparatesei Thi Si (Cixi). Senzationale! Se spune despre ea ca bea numai lapte de mama, ca se spala in lapte cald de vaca pentru a avea pielea fina si alba si ca dupa ce a ramas vaduva isi indeplinea placerile cu soldati, care erau apoi omoriti. A fost o femeie de fier, care a condus practic China mai bine de 40 de ani (pina in 1908). Dimensiunile domeniului Palatului de vara sint impresionante si cuprind un lac foarte mare creat artificial de catre arhiteti, pe care oamenii de azi de relaxeaza prin plimbari cu hidrobiciclete, barcute sau vase cu cap de dragon. Este plin de arbori cu vechime de sute de ani, atent ingrijiti si marcati de autoritati. Impresionant!

Seara ne-am rezervat-o plimbarilor printr-o zona comerciala, intre sentimente de admiratie fata de cladirile impunatoare din cartiere si sentimente de mirare fata de gusturile culinare: scorpioni, caluti de mare, serpi, lilieci sau larve stind infipti in tepuse de frigarui si asteptind sa fie mincati de diversi amatori :) … La ora 23:00 (6 pm ora Romaniei) dormeam dusi. Ziua urmatoare avea in capul listei vizita la Marele zid chinezesc! 

  • 1 Prietenul de calatorie al bucatarasilor, Nikon D7000, a fost pus la dispozitie de www.f64.ro pentru fotografii cit mai reusite  

Comentarii (25)

24.07.2013, 11:37

Chiar vii cu multe amintiri si informatii dintr-o asemenea vacanta

25.07.2013, 18:15

25.07.2013, 18:33

extraordinara aventura aveti! si multumim ca impartasiti cu noi chiar apreciez si va asteptam cu noi articole

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]