Mazare

Postat de Bucataras in Legume pe 5 Oct 2009, 23:36

Articol pe placul a 1 bucatarasi
comenteaza
Mazare

Mazărea, leguma preferată a copilăriei noastre nu numai că este foarte gustoasă, dar are şi o combinaţie inedită de elemente nutritive. Datorită amestecului de vitamine B1, B2, B6 şi C precum şi a conţinutului de fier constituie un medicament împotriva oboselii, a anemiei, a problemelor cu învăţatul, şi a funcţionări slabe a sistemului imunologic imunitar al organismului.

O bună formă
100 g de mazăre înseamnă -80 Kcal.
Este o minunată sursă de albumine, hidrocarburi, amidon, conţine fier, potasiu, fosfor, zinc, vitamina C, vitamine din grupa B. Scade nivelul de colesterol. Protejează împotriva cancerului şi influenţează benefic oasele noastre.

Favorita regilor
Mazărea este una dintre legumele cunoscute încă în antichitate. A fost una dintre primele legume domesticite, la început a fost cultivată în Orientul Apropiat şi în Balcani. Până în secolul al XVI-lea era consumată sub formă de seminţe uscate, până când grădinarii italieni au reuşit să obţină un soi de mazăre care putea fi consumat în stare crudă. Un mare iubitor de mazăre a fost Ludovic al XVI-lea care a ordonat ca aceasta să fie cultivată în grădinile din Versailles.

sursa: www.bonduelle.ro

Comentarii (3)

09.06.2010, 09:36

de o saptamana mananc zilnic mazare verde in stare cruda.e delicioasa iar copiii mei o adora!

vik

vik
26.08.2010, 19:26

In Spania se cultiva un soi numit " mazare lacrima".
Un kg de boabe selectionate din acest soi costa 200 ( doua sute) de euro.

Eu n-am apucat sa gust..si nici n-am innebunit sa-mi cumpar.... insa e interesant de stiut ca si mazarea poate fi mai scumpa decat antricotul de Kobe

LUK

LUK
19.01.2011, 14:54

sotului meu ii plac toate legumele crude..inclusiv mazarea verde..dar interesant ca nu-i place mazarea verde gatita(si mai bine,nu?)..cat despre mine..nici eu nu ma prea omor dupa ea..interesant articol

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de morcovi cu castraveți - Proaspătă, răcoritoare și energizantă

ieri la 09:36

Coșulețe din lipie cu brânză și mărar - Gustarea rapidă și ușoară

pe 03.07 la 18:00

Supă rece de castraveți - Răcoritoare și plină de savoare

pe 03.07 la 09:48

Quiche cu dovlecei - Varianta rapidă cu lipie

pe 02.07 la 09:50

Frigănele reinterpretate la cuptor - Super gustoase și rapide

pe 01.07 la 10:33

TOP
utilizatori

MotanLaOale

1049 puncte

mirela0911

1000 puncte

Gherca Daniela

1000 puncte

RODIMUR

222 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]