Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Postat de Zamfira in Cu de toate pe 20 Iul 2013, 10:23

Articol pe placul a 12 bucatarasi
comenteaza
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Sfântul Ilie, sfântul războinic al calendarului ortodox, este investit de popor cu atributele zeilor tunetelor şi fulgerelor (Zeus, Jupiter în mitologia Greco-romană, respective Thor în cea germanică). Ca şi aceştia, Sânt Ilie mână cu car de foc în timpul furtunilor şi îşi trimite fulgerele către diavoli sau păcătoşi.

Evident, Sfântul trebuia îmbunat, iar pentru aceasta, ziua sa era respectată prin nelucrare.

Dacă este binevoitor, Sânt Ilie îi apară pe oameni de arşiţa soarelui şi de secetă, de toate incendiile verilor prea fierbinţi şi stricătoare, de grindină, de fulgere, trăznete, vifor şi volbură şi, desigur, de toate bolile care implică fierbinţeala. De aceea, după această zi se spunea că nu mai există riscul de a cădea grindină. Tot acum se serbează Moşii de Sânt Ilie; acest sfânt este unul dintre cei mai frecvenţi patroni ai casei la români.

De Sfântul Ilie, la revărsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasă şi se puneau la uscat la umbră, pe prispă sau în cămara.

La Multi Ani pentru toti cei care poarta numele de Ilie si derivatele acestuia!!!

 

 

 

 

Comentarii (5)

20.07.2013, 11:06

20.07.2013, 11:41

20.07.2013, 12:38

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Mămăliguță în straturi, cu brânză de burduf și ouă de prepeliță

de RODIMUR 8

ieri la 13:59

Salată cu avocado - Rețeta savuroasă și ușoară

ieri la 08:30

Crackers cu rozmarin și parmezan - Gustarea crocantă și savuroasă

ieri la 08:26

Vinete cu brânză la cuptor - Super gustoase și ușor de făcut

ieri la 08:22

Șnițele crocante din dovlecei - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 17.07 la 09:18

TOP
utilizatori

Rocsi

1232 puncte

RODIMUR

1104 puncte

mirela0911

1000 puncte

Lau

Lau 9

157 puncte

vasimur

152 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]