Veniţi să luaţi lumină! Este strigarea preoţilor către cei care vin cu credinţă spre a primi Lumina veşnică, Lumina lumii, lumina sufletelor noastre cea întru veşnicia trăirii în Hristos, cel ce ne-a ridicat pe noi din stricăciune. Lumina lină a sfintei slave, a Tatălui ceresc, se revarsă peste întunericul nopţii sufletelor noastre spre a le purta la cunoaşterea adevărului, deoarece „am aflat Lumina cea adevărată, am aflat Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne”.
Veniţi să luaţi lumină, este strigarea ce cheamă pe cei ce vor să-şi cureţe simţirile, pe cei ce vor să-şi lumineze minţile pentru primirea cuvântului dumnezeiesc, pe cei ce vor să primească Cuvântul ce trup s-a făcut, pentru a aduce lumina paradisiacă în întunericul ce cuprinde pământul, în bezna orbitoare a necredinţei ori a credinţei fariseice, în luminarea drumului ce duce spre împărăţia cerurilor. Chemarea spre primirea luminii aduce multe suflete la uşile bisericilor, numai că puţini ştiu că după ce primeşti lumina trebuie să o păstrezi tot anul, toată viaţa, în candela sufletului. Puţini ştiu că trebuie să păstrăm şi să sporim intensitatea luminii prin primirea lui Hristos în mod real în taina Sfintei Împărtăşanii, pentru ca aceasta să cureţe locul unde va pâlpâi lumina vieţii în aşteptarea sălăşluirii în locul unde lumina nu se sfârşeşte niciodată. Să fim împărtăşiţi atât cu lumina Cuvântului cât şi cu Cuvântul ce s-a făcut trup, într-o unire tainică a unei iubiri cum se găseşte în Sfânta Treime Puţini ştiu că Paştele înseamnă trecere, iar trecerea se face din moarte la viaţă, căci din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, celui ce-i cântăm cântare de biruinţă.
Şi mai puţini ştiu că Hristos pogorându-se întru cele mai de jos ale pământului, a sfărâmat porţile iadului şi a rupt legătura morţii şi a blestemului dat de Dumnezeu Tatăl primilor oameni, oferindu-le drepţilor din iad lumina necesară drumului spre rai, alături de tâlharul îndreptat, ce împreună cu Hristos a păşit pe calea veşniciei fără a gusta răutatea tartarului. Şi pentru cei ce ştiu şi pentru ce care nu ştiu, a murit şi a înviat Hristos. Şi pentru cei care au postit şi pentru cei care nu au postit. Pentru cei mari şi pentru cei mici, pentru femei şi bărbaţi a spus, bucuraţi-vă, apoi a zis, nu vă temeţi, pentru că de mii de ani se aştepta ca această bucurie să inunde minţile şi sufletele aflate într-o teamă de moarte perpetuă. Eu ştiu că sunt oameni care nu cred cu adevărat că a înviat Hristos, care doar mecanic folosesc salutul creştin al învierii. Ştiu că sunt oameni care încă îl aleg pe Baraba.
Ştiu şi ştiţi că sunt oameni care de Paşti nu aşteaptă învierea ci iepuraşul cu cadouri. Liberi sunt şi ei ca şi noi, să creadă sau nu. Dar……. . Dacă Hristos nu ar fi înviat, dacă nu am crede în înviere, aşa cum spune Pavel Corintenilor, zadarnică ar fi credinţa şi propovăduirea noastră.
De aceea, din tot sufletul în aceste clipe în care lumina încearcă să biruiască întunericul, să ne îmbrăţişăm (sufleteşte) unii pe alţii, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere, să strigăm HRISTOS A ÎNVIAT, să răspundem ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
