Vreau să mă văd

Postat de portiadelumina in Cu de toate pe 22 Ian 2013, 05:54

Articol pe placul a 18 bucatarasi
comenteaza
Vreau să mă văd

De câte ori clipim într-o zi? Presupun că de sute ori chiar mii de ori. Un act fizic voluntar ori involuntar menit să cureţe ochiul de mizeriile vizibile ori micrometrice ce pot dăuna vederii.

Medical vorbind vederea este funcţia  prin care imaginile captate de către ochi sunt transmise pe căile optice (celule retiniene şi ganglionare, nerv optic, chiasma optică) la creier. 

De câte ori în viaţa noastră trezindu-ne din somn am deschis ochii şi am încercat să ne privim în oglindă chipul cunoscut fără să ne gândim că poate de fapt arătăm altfel, că cei din jur ne percep altfel.

Doamne, vreau să văd! Acestea sunt cuvintele orbului vindecat de Hristos. El a fost vindecat de orbire prin tina făcută din pământ. Şi cum altfel, din moment ce pământ suntem  după trup. Pământul a plinit pământul. Iar apa Siloamului a spălat întinăciunea.  A vrut să vadă orbul, căci orb se născuse iar mila celorlalţi era hrana sa. A vrut să vadă ceea ce a simţit, a vrut să vadă cele pe care le-a mirosit şi gustat. Orbul a vrut să se vadă pe sine. Putea spune  şi Doamne vreau să mă văd.

Cum se vede omul pe sine? Cum ne vedem noi pe noi înşine? Avem în privirea noastră cea către noi îndreptată, liniştea smereniei, a păcii interioare? Întrebări retorice poate. Poate că fiecare  se priveşte pe sine cu admiraţie, cu îngăduinţă, cu mândrie chiar uneori.

Odată am spus că dacă fiecare s-ar judeca pe sine ca pe cel de lângă, nu ar mai fi judecată la Dumnezeu. Nu ar mai avea ce judeca, iar asta pentru că oamenii ar putea identifica bârna din proprii ochi oferind lumina necesară mergerii pe drumul cel drept.

Aşadar mă privesc eu pe mine însumi, fără amnezia indusă de fardarea viclenei mândrii? Mă privesc lipsit de încătuşarea obroacelor concentrate pe pleoapele slăbite şi incapabile de a vedea adevărul?

Cu siguranţă că de cele mai multe ori nu. De cele mai multe ori cu ochii deschişi, larg deschişi, nu vedem decât ceea ce ne place să vedem. Nu vedem decât acele lucruri  ce ne aduc satisfacţie.

Şi dacă privindu-ne deseori nu ne vedem cine suntem cu adevărat, cum putem privi pe cei din jur? Ştiu, se mai întâmplă uneori ca scârbiţi fiind de gândurile ori faptele noastre să nu ne placă de ceea ce vedem în oglindă. Iar în oglinda conştiinţei mai puţin, că e neştearsă şi nu arată clar adevărul.

Iara dacă pe noi nu ne vedem decât cum ne place, dacă pe cei din jur îi vedem aşa cum ne convine, îl mai putem vedea pe Dumnezeu? Uneori da, alteori nu. Când suntem în bezna orbirii definitive şi simţim că nu avem scăpare strigăm vreau să văd. Când suntem luminaţi de autosuficienţă suntem de fapt orbi sufleteşte dar mulţumiţi că putem vedea ceea ce cere pământul din noi. Vedeţi? Că eu unul sunt orb deseori. De aceea strig Doamne, vreau să (mă) văd !

Comentarii (21)

22.01.2013, 13:38

e drept ca suntem subiectivi, sau ca ne e teama sau rusine uneori sa ne privim nu stiu daca as putea sa scap de aceste sentimente, incerc insa sa vad ce e rau si sa schimb in bine

22.01.2013, 17:14

Padre,schimba poza aia ca m-a luat ameteala si inca n-am fost la baut la Gaby la bufet

22.01.2013, 21:47

Parinte, ce mult imi doresc sa ma pot vedea, asa cum ma vad altii! Ce adevar ai grait Parinte!!!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Aluat pufos de cozonac - Rețeta tradițională pas cu pas

ieri la 10:21

Chec cu pui si cascaval in bacon - Reteta usoara pentru un aperitiv gustos

de Rocsi 9

pe 02.12 la 20:34

Bilute din biscuiti cu nuca si rom - Desert rapid si delicios

pe 02.12 la 16:12

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]