Cartofi rumeniti, cu ceapa verde si usturoi

de RODIMUR in Mancaruri de post, 26 Mar 2020 | 16134 vizualizari

 

În perioadele de post facem feluri de mâncare simple, ușoare, sănătoase, economice și gătite rapid, pentru că legumele nu au nevoie de preparare termică îndelungată. În plus, normele stricte ale tradiției religioase notau faptul că mâncarea trebuie să fie doar fiartă, fără ulei, fără prăjire, fără zahăr și dulciuri, dar noi facem ce putem și ce ne place. 
Am făcut, săptămâna trecută acești cartofi rumeniți, cu ceapă verde și usturoi și tare buni au mai fost...! Aceasta este o sugestie pentru un meniu de post, nu o rețetă revoluționară.

 

INGREDIENTE

  • 6-8 cartofi roz
  • 2-3 fire de ceapă verde
  • 3-4 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui
  • 2 picături de oțet alimentar, pentru mujdei
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cartofi rumeniti, cu ceapa verde si usturoi:

Cartofii se curăță, se spală, se taie cubulețe și se pun la fiert, cu apă rece și sare, la foc iute. Se culege spuma care se formează și se aruncă.

Cât timp fierb cartofii, se curăță cepele verzi, se spală și se taie rondele.

Se face un mujdei fin de usturoi. Se curăță usturoiul, se spală, se pisează fin și se mixează cu un praf de sare, ulei de floarea soarelui, adăugat puțin câte puțin. Când mujdeiul ia volum, se adaugă 1-2 picături de oțet alimentar. Se mixează mujdeiul până ce arată ca o maioneză.

Când cartofii au fiert, se strecoară și se rumenesc frumos, la foc mediu, în ulei suficient și la foc mic, spre mediu.

Când cartofii s-au rumenit frumos și uniform se pun într-un bol, uns în prealabil cu mujdeiul de usturoi. Se agită ușor cartofii în bol, pentru a se îmbiba cu mujdeiul distribuit pe pereții vasului, fără a se sfărâma.

Se presară ceapa verde tăiată rondele peste cartofii rumeniți, se condimentează cu: sare, piper și boia de ardei dulce. Se amestecă ușor cartofii și se servesc imediat.

Se poate asocia acestui preparat o salată de sezon, răcoritoare.

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz, care nu se sfărâmă ușor la fiert. Este bine ca ei să-și păstreze forma, să nu se terciuiască.

2

Prăjiți cartofii în ulei suficient și la foc mic, spre mediu, ca să nu se ardă.

3

Rumeniți uniform cartofii la foc mic, spre mediu și pentru aceasta, întoarceți-i cu grijă în tigaie, ca să nu se strivească.

4

Faceți un mujdei fin de usturoi, ca o maioneză și distribuiți-l uniform pe pereții bolului în care veți pune cartofii rumeniți. Astfel, ei se vor condimenta uniform cu usturoi și nu vor rămâne doar pe unele cubulețe de cartofi.

5

La acest preparat, condimentat suficient cu: ceapă verde, usturoi, sare, piper și boia de ardei se recomandă o salată de sezon, nu murături, care pot fi prea sărate. Dar fiecare face, așa cum îi place...

Daca ti-a placut reteta noastra "Cartofi rumeniti, cu ceapa verde si usturoi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cartofi taranesti de post