Chifle umplute

de RuxyRux in Aperitive / Garnituri, 2 Dec 2012 | 35683 vizualizari

 

O idee delicioasa de aperitiv, pentru o cina festiva...eu le-am umplut cu feta si ardei insa lista ramane deschisa si aveti la dispozitie o multime de variante ( masline, ciuperci, cascaval, parmezan, bacon, somon afumat, sunca, carnaciori etc)...reteta by Ruxy :)

 

INGREDIENTE

  • 1 kg faina pentru paine tip 650
  • 50 gr drojdie proaspata
  • 5 linguri apa calduta
  • 1 lingura de zahar
  • 1 lingura de sare
  • 150 gr unt
  • 300 ml apa fierbinte
  • 150 gr iaurt grecesc 10%
  • 2 linguri pline de unt de palmier( sau ulei solidificat)
  • 200 gr branza feta
  • 4 ardei capia rosii
  • 2 linguri ulei de masline
  • rozmarin maruntit
  • 1/2 legatura de patrunjel
  • 3 galbenusuri pentru uns
  • 1 lingura iaurt grecesc
Portii: 12
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Chifle umplute:

Pregatim faina si o cernem intr-un vas( unde si framantam).

Punem drojdia intr-un bol impreuna cu un praf de faina( cat luam intre degete), o lingura de zahar si cele 5 linguri de apa. Amestecam bine si lasam zece minute la loc caldut.

Untul rece din frigider il punem in apa fierbinte si il lasam sa se topeasca, adaugam uleiul de palmier si apoi iaurtul( tot rece), vom obtine o compozitie calduta.

Punem sarea peste faina( pe margine), in mijloc vom face o adancitura unde vom turna drojdia, iar pe margine usor compozitia lichida. Amestecam bine si incepem sa framantam aluatul in jur de zece minute( nu e nevoie de mai mult). Daca simtiti ca mai este nevoie de putin lichid( la mine nu a fost cazul dar depinde de tipul de faina) mai puteti adauga putina apa calduta. Coca trebuie sa fie mai densa si usor elastica. Aluatul il vom cresta adanc in forma de cruce cu un cutit( stiti deja ca eu procedez de fiecare data asa).

Lasam la crescut o ora la loc caldut( acoperim vasul cu un prosop).

Intre timp pregatim umplutura: taiem ardeii bucati mici si apoi branza feta pe care o vom stropi cu uleiul de masline si vom presara rozmarin. Impartim in trei gramajoare si ardeii si branza feta.

Dupa o ora luam aluatul si il vom plia in interior de trei ori. Intindem coca sul si taiem trei bucati.

Fiecare bucata o intindem in forma unui dreptunghi( facem asa cu mana, nu este nevoie de sucitor).

Vom presara bucatile de branza si ardei, apoi daca dorim si patrunjelul tocat.

Rulam cu grija aluatul sa nu iasa umplutura. taiem in patru sau cinci bucati sulul si vom obtine chiflele umplute pe care le vom aseza usor pe tava tapetata cu hartie de copt.

Galbenusurile le vom amesteca cu iaurtul( o lingura) si vom unge fiecare bucata ca intr-o mangaiere, fara sa apasam aluatul.

Intindem apoi si restul de bucati de aluat si formam chiflele.

Le mai lasam 20 de minute la crescut si apoi le coacem pentru 25 de minute la cuptorul incins la 200 de grade.

Se rumenesc atat de frumos si sunt minunat de bune, iar mirosul...mmmmm.....imbietor, vi le recomand cu mare drag!

Le puteti servi cu bucati de somon afumat deasupra sau asa cum le doriti.

 

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Chifle umplute" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
"Amintiri din copilarie" - Aperitive cu aroma de aniversare