Ciorba de legume, dreasa cu smantana si acrita cu moare

de RODIMUR in Ciorbe, 1 Mar 2020 | 6064 vizualizari

 

Pentru o trecere mai ușoară la regimul de post, fără carne, lactate și ouă, am făcut o ciorbiță de legume, dreasă cu ouă și smântână și acrită cu moare de varză. N-am mai avut borș, pentru acrit, dar a fost foarte bine și așa, iar ciorbița a ieșit acrișoară și foarte gustoasă...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 felie de țelină
  • 2 roșii
  • 4-5 cartofi roz
  • 1 ardei gras
  • 1/2 ardei capia
  • 2 cepe galbene
  • 4-5 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit
  • 300 ml de smântănă grasă
  • 2 gălbenușuri
  • 750 ml de moare de varză
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • 1 legătură de mărar
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de legume, dreasa cu smantana si acrita cu moare:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

Se curăță cepele și usturoiul, se spală, se taie și se călesc ușor, în ulei suficient și la foc mic.

Se spală ardeii, se curăță de cotoare și de semințe, după care se taie mărunt și se călesc cu ceapa și usturoiul.

Se spală roșiile, se îndepărtează semințele, se taie cubulețe și se călesc în tigaia cu celelalte legume, la foc mic, până ce scade puțin lichidul.

Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în oala de ciorbă, când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

După două-trei clocote, se adaugă legumele călite și apoi moarea de varză.

Se amestecă bine smântâna cu gălbenușurile de ou și se subțiază cu ciorbă fierbinte, până ce ajunge cam la temperatura din oală. Atunci se drege ciorba cu smântână amestecată cu  ouă și se mai lasă la fiert încă un clocot-două, la foc mic.

Între timp, se spală, se zvântă și se toacă mărarul și frunzele de pătrunjel.

Se condimentează ciorba, după gust cu sare (dacă mai este nevoie!) piper și cimbru, după care se adaugă mărarul și pătrunjelul tocat. Se ia oala de pe foc, se pune capacul și ciorba se servește după ce ”s-a odihnit” timp de 10 minute.

TIPS-URI

1

Alegeți cartofi roz care fierb bine și nu se sfărâmă.

2

Nu prăjiți tare ceapa, ci înmuiați-o doar puțin, în ulei suficient și la foc mic.

3

În loc de roșii, puteți folosi suc de roșii, după gust.

4

Cine are borș, poate înlocui moarea de varză.

5

Adăugați mărarul și pătrunjelul tocat la sfârșitul preparării.

6

Lăsați ciorba ”să se odihnească” timp de 10 minute, după preparare, înainte să o serviți.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de legume, dreasa cu smantana si acrita cu moare" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de babic