Colac impletit in 4

de RODIMUR in Piine, 5 Mai 2019 | 4373 vizualizari

 

Pentru Paștele Blajinilor la care am fost ieri, la Botoșani, am făcut un colac mare, frumos, rumen, bine crescut și cu un gust foarte bun, din care am tăiat felii generoase și pufoase pe care le-am oferit, în principal rudelor alături de care am participat la acest eveniment tradițional la care țin foarte mult.
A fost al treilea colac pe care l-am făcut, de această dată împletit în 4 (după ce am făcut colaci împletiți în 5 și în 6) pentru că această împletitură îmi place foarte mult.
Paștele Blajinilor, în Moldova este o sărbătoare tradițională care are loc la o săptămână după Paștile ortodox. Creștinii merg în cimitire și după o slujbă religioasă ținută de un sobor de preoți, se duc la mormintele celor din familie, cu coșurile pline de cozonac, pască, ouă roșii, fructe, vin..., pentru a petrece câteva ore acolo unde s-au despărțit de cei dragi. În opinia populară, ”blajinii”, sunt cei dispăruți, dar sensul acestui cuvânt este, de fapt altul (mai multe informații, în articolul postat aici anul trecut:   https://www.bucataras.ro/articole/pastele-blajinilor-la-botosani-86532.html
Deși este o pomenire a celor ”adormiți”, Paștele Blajinilor nu este o zi tristă, ci veselă, plină de optimism, căci prin Învierea lui Iisus Hristos și prin promisiunea că toți vor învia, moartea nu mai pare un sfârșit fatal, ci o trecere spre viața veșnică.
Am socotit acest colac = 1 porție, dar fiind mare, el poate îndestula multe persoane (vreo 20).

 

INGREDIENTE

  • 1 kg de făină albă
  • 40 grame de drojdie proaspătă
  • 450 ml de lapte cald
  • 2 ouă
  • 2-3 linguri de zahăr tos fin
  • 1 linguriță de sare extrafină
  • 50 grame de unt
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • unt pentru uns tava
  • făină albă pentru modelat
  • Pentru decor:
  • 1 ou pentru uns
  • semințe
Portii: 1
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Colac impletit in 4:

În vasul pentru frământat se pune făina amestecată cu sarea și în mijlocul ei se face o adâncitură în care se adaugă: drojdia mărunțită, zahărul, untul topit și ouăle. Se toarnă puțin lapte cald și se amestecă ingredientele din mijlocul vasului, până ce se dizolvă atât zahărul, cât și drojdia. Se toarnă apoi, puțin câte puțin tot laptele și se încorporează toată făina. În final, pentru definitivarea aluatului și desprinderea lui, se adaugă uleiul și se frământă doar atât cât acesta absorbit bine în textura aluatului.

Când aluatul devine nelipicios și elastic, se acoperă cu un șervet curat și se lasă la dospit, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frămână puțin, pentru eliberarea bulelor de aer care l-au umflat. Când aluatul este ferm, se porționează în două bucăți similare, ca greutate, din care se reține o cantitate mică pentru decor (frunze și trandafirași) și apoi se fac două suluri lungi, care se pun pe planșetă în formă de cruce, unul peste altul.

Se începe împletirea, prin aducerea, unele peste altele, a capetelor opuse ale celor două suluri: capătul de sus, se coboară în partea de jos, iar cel de jos se ridică în partea de sus. Apoi, capătul din dreapta se duce în partea stângă și invers. Se continuă astfel, în aceeași ordine, până ce se termină împletitul și sulurile.

Când împletitura este gata, se pune în tava unsă cu unt în prealabil și se lipesc capetele dedesubt, cu grijă, ca să nu strice aspectul colacului. 

Din bucățelele de aluat reținute se fac frunzulițe și trandafirași, atât pentru înfrumusețare, cât și pentru a ascunde locul unde s-au lipit capetele împletiturii. Pentru trandafirași se întinde o foaie subțire, se decupează cu un păhăruț, se suprapun, câte 1 cm rondelele obținute, apoi se rulează spre interior și se prind bine la bază. După ce se fixează trandafirașii pe colac, se desfac petalele trandafirașilor, spre exterior.

Pentru frunzulițe, se întinde o fâșie lunguiață și subțire de aluat, se taie în diagonală, se fixează mijlocul frunzei, după care se crestează lateralele în curmeziș, iar când se fixează pe colac, se întinde puțin de capete, ca să i se dea o formă frumoasă. (mai multe imagini, în rețetele mele cu colaci împletiți în 5, sau 6).

Colacul se acoperă cu un șervet curat și se mai lasă să crească timp de 10 minute, după care se unge cu un ou și se presară semințe.

Se dă colacul la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie și se lasă acolo (eventual schimbându-i poziția, ca să se coacă uniform) până ce se rumenește frumos. Când este bine rumenit, colacul se scoate afară din cuptor și se lasă în formă, până ce se răcește.

TIPS-URI

1

Pentru ca aluatul să crească frumos, făina, și ouăle trebuie să fie la temperatura camerei, drojdia trebuie să fie proaspătă și sfărâmicioasă (nu lipicioasă!) iar laptele trebuie să fie cald.

2

Nu folosiți lapte fierbinte, ci doar cald, ca să nu se pripească aluatul!

3

Aluatul nu trebuie frământat mult, ci doar atât cât să se încorporeze și omogenizeze bine toate ingredientele.

4

Ca să crească repede și frumos, aluatul trebuie adăpostit, acoperit cu un șervet curat, într-un loc călduros și ferit de curenții de aer rece.

5

După ce aluatul și-a dublat volumul, mai trebuie frământat, cu puțină făină, pentru a se elibera bulele de aer care l-au umflat și pentru a deveni mai ferm.

6

Sulurile de aluat din care se va face împletitura trebuie să aibă dimensiuni similare.

7

Rețineți, înainte de a face împletitura, o bucățăcă de aluat din care să faceți frunzulițe și trandafirași pentru decor.

8

Nu scoateți forțat colacul din tava de copt, decât după ce s-a răcit complet. Altminteri, riscați să-l rupeți.

9

Colacul se feliază și se mânâncă în loc de pâine. Este mult mai bun decât aceasta.

Daca ti-a placut reteta noastra "Colac impletit in 4" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Multicooker Turbo Express

- 400 lei
1299.99 lei
899.99 lei

Aparat de vidat VS5910X

- 300 lei
1799.99 lei
1499.99 lei

Crockpot Express

- 40 %
999.99 lei
599.99 lei

COMENTARII (25)

RODIMUR 1

08.05.2019, 09:26

Mulțumesc frumos, Mihaela...! Asta mă încurajează să perseverez...

dantes 1

08.05.2019, 11:24

Frumos si gustos!

RODIMUR 1

08.05.2019, 11:33

Într-adevăr, Dantes, chiar așa a fost...! Mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Paine de casa