Conopida impanata cu cascaval, la cuptor

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 23 Ian 2019 | 4452 vizualizari

 

Conopida este o legumă pe care am descoperit-o mai târziu (deși forma ei m-a fascinat dintotdeauna - francezii îi zic, pe bună dreptate ”chou fleur”) dar pe care am apreciat-o de îndată. Așa că am pregătit-o în fel și chip, iar de această dată am căutat în supermarket o conopidă mică și frumoasă, ca s-o fac împănată cu cașcaval, la cuptor. Am mai făcut conopidă împănată, dar cu jambon sau cu usturoi. Acum, însă, cașcavalul a fost pe primul plan, alături de conopidă.
Dincolo de mirosul, mai puțin agreabil, pe care-l emană conopida fiartă, destul de repede, din cuptor a ieșit o minunăție, ca aspect și ca gust...

 

INGREDIENTE

  • 1 conopidă medie
  • 150 grame de cașcaval afumat
  • 100 ml de smântână grasă
  • 1 ou
  • 1 lingură de pesmet
  • unt pentru uns tava
  • sare
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Conopida impanata cu cascaval, la cuptor:

Conopida se curăță de foile groase și de cotorul de la bază și se spală bine sub jet de apă.  Se pune conopida la fiert cu apă rece și sare, pentru 8-10 minute, maxim.

Între timp se pregătesc celelalte ingrediente. O jumătate din cantitatea de cașcaval se taie felii subțiri, iar cealaltă se răzuiește pe răzătoarea mare.

Se amestecă smântâna cu un ou ”bătut” bine și cu puțină sare.

Se unge cu unt o tavă termorezistentă și apoi se presară o lingură de pesmet.

După cele 10 minute (maxim) se scoate conopida, cu grijă, din apa în care a fiert și se pune în tava termorezistentă. Mai întâi se pun 1-2 felii de cașcaval în partea scobită de la baza conopidei. Cu un cuțit cu lama subțire se crestează conopida pe alocuri și se împănează cu feliile de cașcaval.

Se toarnă smântâna amestecată cu ou peste conopidă și se presară cașcavalul răzuit.

Se dă tava cu conopida la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie și când este frumos rumenită (după aproximativ 20-25 de minute) se scoate din cuptor și se servește imediat. Cine vrea, poate servi conopida împănată cu 1-2 linguri de smântână, sau o poate servi ca garnitură, lângă o porție de friptură.

TIPS-URI

1

Alegeți o conopidă frumoasă, fără defecte, fragedă și mică, spre medie.

2

Când curățați conopida, scobiți cu mare atenție cotorul de la bază. În general, încercați să manevrați cu grijă conopida, ca să n-o striviți.

3

Când fierbeți conopida, acoperiți-o cu un capac mic, care să o țină sub apă. (Ea are tendința de a se ridica la suprafața apei!)

4

Nu uitați să adăugați sare în apă, la fierberea conopidei.

5

Nu fierbeți prea mult conopida (8 minute, cel mult 10) pentru că se va înmuia și nu o veți mai putea împăna frumos.

6

Ca să puteți împăna conopida cu felii de cașcaval, va trebui să crestați și să tăiați mici felii din conopidă, felii pe care le veți lăsa în tavă, pentru că sunt bune la servit.

7

Este recomandat cașcavalul afumat, care îi dă conopidei un gust foarte bun.

8

Smântâna cu ou se va prelinge ușor în tavă, conopida fiind fierbinte. Nu-i nimic. Ea se va prepara în tavă și o veți putea servi alături de o porție (un sfert) de conopidă.

9

Serviți conopida fierbinte, când cașcavalul topit se întinde în fire și are un gust minunat.

Daca ti-a placut reteta noastra "Conopida impanata cu cascaval, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

RODIMUR 1

25.01.2019, 18:46

Bine, Mihaela, mulțumesc pentru sfat! Așa voi face data viitoare, pentru că eu am încredere în beneficiile bicarbonatului. Cred că bicarbonatul va face conopida mai puțin fragilă, așa cum se întâmplă când țin fructele (căpșunile, în mod special) în apă cu bicarbonat, atunci când fac dulceață și ele devin mai ferme și rămân întregi.

dantes 1

28.01.2019, 09:45

Buna!

RODIMUR 1

28.01.2019, 10:53

Așa este, Dantes... Mulțumesc frumos!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Reteta de vinete in straturi, cu sos de rosii si cascaval, la cuptor