Desert guguluf din albusuri, cu merisoare

de RODIMUR in Dulciuri, 30 Iun 2019 | 3003 vizualizari

 

Pentru acest sfârșit de săptămână am făcut un guguluf din albușuri, cu merișoare. Dacă de obicei folosesc stafide, de această dată am preferat merișoarele, pentru gustul lor dulce-acrișor și mi s-a părut, până la urmă, o bună idee. Astfel am avut zilele acestea un desert foarte bun și în plus am mai folosit din albușurile puse la păstrare. 

 

INGREDIENTE

  • 6 albușuri
  • 6 linguri de zahăr tos fin
  • 6 linguri rase de făină albă
  • 1 linguriță de coajă răzuită de portocale
  • 1 praf de sare
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de copt
  • 150 grame de merișoare
  • unt pentru uns forma de copt
  • Pentru decor:
  • 2-3 linguri de zahăr pudră
  • 1 plic de vanilie
  • cireșe confiate
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert guguluf din albusuri, cu merisoare:

Albușurile se mixează bine cu praful de sare și se continuă mixarea, adăugând treptat zahărul și vanilia, până ce compoziția are aspectul și consistența de bezea, bine legată.

Se adaugă apoi coaja de portocale, mixând întruna.

Se presară treptat făina amestecată cu praful de copt și se uniformizează compoziția, amestecând ușor, de jos în sus, ca să nu piardă mult din volum.

Se adaugă puțin câte puțin și merișoarele, iar după uniformizare se toarnă compoziția în forma de copt, unsă cu unt în prealabil și tapetată cu făină.

Se dă guguluful la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce se rumenește frumos.

Se scoate guguluful din cuptor și după ce se răcorește, se desprinde ușor, de jur împrejur și în mijloc, de pereții vasului, cu ajutorul unui cuțit cu lama subțire.

Se răstoarnă ușor pe un platou și se pudrează, cât timp mai este cald, cu zahăr pudră amestecat cu un plic de vanilie. Se poate decora, după preferință, cu fructe confiate, ciocolată, fructe din dulceață, sau ornamente decor.

Se porționează după ce se răcește complet.

TIPS-URI

1

Dacă albușurile sunt de la congelator, trebuie scoase din timp, ca să se decongeleze natural.

2

Mixați mai întâi albușurile cu sare, iar când încep să prindă volum, adăugați treptat zahărul și vanilia.

3

Mixați compoziția până ce devine ca o bezea bine legată, iar apoi adăugați treptat făina, amestecată cu praful de copt. Dacă nu ați mixat suficient albușurile, există riscul să se lase compoziția.

4

După ce scoateți guguluful din cuptor, lăsați-l să se răcorească puțin și desprindeți-l cu grijă de pereții vasului, cu ajutorul unui cuțit cu lama subțire.

5

Decorați guguluful cu zahăr pudră, cât timp acesta mai este cald. Astfel, zahărul va adera mai ușor.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert guguluf din albusuri, cu merisoare" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Guguluf de toamna cu dovleac si pere