Desert prajitura Buburuza

de oanapl in Prajituri, 1 Mar 2017 | 4618 vizualizari

 

Cu ocazia venirii primăverii, v-am adus un mărțișor dulce. Vă urez tuturor o primăvară frumoasă cu multe bucurii, zâmbete si voie bună!

Pentru această rețetă minunată, m-am inspirat de pe blogul Simonei.

 

INGREDIENTE

  • pentru cojile de pandișpan:
  • 4 ouă
  • 100 g zahăr tos
  • 135 g făină albă
  • pentru umplere:
  • 100 ml frișcă lichidă
  • 100 g ciocolată neagră
  • pentru decor:
  • 100 g ciocolată albă
  • colorant alimentar roșu
  • 40 g ciocolată neagră
Portii: 13
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura Buburuza:

Bați albușurile spumă tare, cu un praf de sare. Adaugi zahărul și continui mixarea până când obții o bezea si apoi încorporezi gălbenușurile. La final, se adaugă făina cernută și se amestecă ușor, de jos în sus, cu o spatulă. Transferi compoziția într-un poș la care este atașat un dui rotund cu diametru de 1 cm (sau într-o pungă tăiată la capăt) și se formează corpul buburuzelor. (Mie mi-au ieșit 26 de corpuri - 13 gărgărițe în final). Le coci la 175 de grade C, timp de 15-20 de minute sau până când se rumenesc. Le scoți din cuptor și le lași să se răcească.
Pentru crema de ciocolată, rupi ciocolata bucatele. Aduci frișca lichidă la punctul de fierbere (fără a o lăsa să clocotească), adaugi ciocolata, o dai deoparte și o omogenizezi. 
O lași să se răcorească, apoi o dai la frigider pentru câteva ore (de preferat peste noapte).

Rupi 80 g ciocolată albă bucățele, o pui într-un vas și o topești pe baie de aburi. Adaugi colorant roșu și amesteci până când se omogenizează compoziția. (mie mi s-a ingroșat puțin compoziția, dar am adaugat câțiva stropi de frișcă lichidă și a căpătat consistența dorită). 
Cu ajutorul unei linguri, am decorat jumătate dintre cojile făcute și le-am pus pe un grătar pentru a se scurge surplusul de ciocolată. Le-am dat la frigider pentru a se întări ciocolata. După ce s-a întărit ciocolata roșie, mărunțești ciocolata neagră,o pui într-o pungă și o topești in cuptorul cu microunde. Tai un colț al pungii și decorezi capul buburuzei. Mărunțești ciocolata albă rămasă și o pui într-o pungă și o topești in cuptorul cu microunde. Tai un colț al pungii și formezi ochii și gura buburuzelor. Mixezi crema de ciocolată până se omogenizează și începe să prindă consistență, o pui într-un poș și o distribui pe cojile rămase (jumătate din totalul cojilor făcute). Așezi cojile decorate peste crema de ciocolată și dai buburuzele la frigider.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura Buburuza" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (19)

oanapl 1

02.03.2017, 12:34

Va multumesc din suflet de aprecieri! Intr-adevar fetita mea a fost foarte incantata de aceste buburuze.

loredanaaa 1

02.03.2017, 15:15

Ce bine arata

oanapl 1

03.03.2017, 10:50

Multumesc!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Hotdog la cuptor - Rețeta rapidă și savuroasă

pe 12.09 la 16:13

Prăjitură cu mere - Fragedă și delicioasă

pe 12.09 la 15:29

Brioșe cu broccoli și brânză - Rețeta baby-friendly și gustoasă

pe 12.09 la 10:51

Chec cu banane și nectarine - Deliciu aromat și fraged

pe 11.09 la 08:44

Frigănele cu mere caramelizate - Rețeta ușoară și delicioasă

pe 10.09 la 08:05

TOP
utilizatori

RODIMUR

911 puncte

vasimur

616 puncte

abstract01

500 puncte

mihaelar63

307 puncte

Caty

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert eclere cu crema de fructe de padure