Dulceața de vișine, dulce-acrișoară, este preparată de foarte multe gospodine, pentru că nu este greu de făcut și mai mult decât atât, pentru că este bună la gust, la clătite, la decorat torturi și prăjituri, la tartine dulci, dimineața...
Din ingredientele de mai jos mi-au ieșit 12 borcane de dulceață de vișine.
En gros, acestea sunt cantitățile de vișine și de zahăr din care ies 12 borcane de dulceață. În fapt, eu fac altfel dozarea acestor ingrediente: la 1 pahar de vișine fără sâmburi, pun 1 pahar de zahăr. Nu contează dimensiunea, sau volumul paharului. Important este să măsurați cu același tip de pahar, atât vișinele, cât și zahărul. Deci 1/1.
Alegeți vișine întregi, tari, proaspete și fără pete. Spălați-le în două-trei ape, lăsați-le puțin la scurs și apoi scoateți-le sâmburii, având grijă să nu le terciuiți (să-și păstreze forma rotundă, pe cât posibil).
Într-o cratiță mare, folosită numai pentru dulciuri, compoturi și dulcețuri puneți tot atâtea pahare de zahăr, câte pahare de vișine curățate de sâmburi. Lăsați cratița 1-2 ore, scuturând-o ușor, ca să se îmbibe siropul cu zahărul pus, după care puneți-o pe aragaz, la foc mic, având grijă să o agitați din când în când.
După ce zahărul s-a topit, se va forma spuma și o veți culege, întețind puțin focul, dar având mereu grijă să nu se reverse peste marginile cratiței.
Din timp în timp faceți proba bobului: picurați sirop cu o lingură pe o farfurie și dacă se formează bob și nu se împrăștie imediat, înseamnă că dulceața este gata.
Mai lăsați cratița pe foc încă un clocot, după care luați-o și puneți-o la un loc ferit, curat și răcoros, ca să se răcească. Aveți grijă să nu ajungă nici un corp străin în dulceață, ca să nu se zaharisească.
A doua zi, când dulceața s-a răcit complet, puneți-o în borcane curate, cu o lingură curată și uscată. Adăpostiți borcanele în cămară, sau într-un loc aerisit, curat, ferit de căldură excesivă, dar și de îngheț.
1
Alegeți vișine altoite, tari și proaspete, pentru că sunt mai mari, mai dulci și mai bune.
2
Zahărul conservă fructele, iar dacă veți pune mai puțin, considerând că este prea mult, sau nociv, dulceața va "prinde floare" și se va acri (deci nu va mai fi bună). Același lucru se poate întâmpla, dacă nu legați suficient dulceața.
3
Supravegheați permanent dulceața, pentru că se umflă ușor și se revarsă peste marginile cratiței.
4
Dacă în dulceață ajung stropi de apă, sau dacă borcanele (sau lingura) nu sunt perfect uscate, dulceața se poate zaharisi.
5
Nu puneți dulceața în borcane, decât după ce s-a răcit.
6
Puteți pune cratița imediat pe foc, dacă nu aveți timp să așteptați ca să se înmoaie zahărul, dar aveți grijă ca focul să fie mic, (și agitați mereu conținutul) ca să nu se prindă vișinele de fundul vasului.
7
Dacă vă rămâne sirop, puneți-l într-o sticluță și folosiți-l ca toping la alte dulciuri, sau ca atare, cu apă minerală.