Paine aromatizata, cu masline

de RODIMUR in Piine, 12 Mar 2020 | 2776 vizualizari

 

După ce am făcut pâinea rulată cu măsline, m-am gândit la o modificare: să distribui aleatoriu măslinele pe foaia de aluat, pentru aspect, iar preparatul să fie de post, nu așa cum fac de obicei, când adaug un ou și lapte.
Mi-am amintit de gustul bun al focacciei, dar și la dezvantajul pe care-l prezintă: faptul că ea este mai mult coajă, decât miez. Așa că am făcut această pâine, aromatizată, cu un miez moale și foarte pufos și îmbunătățită cu gustul măslinelor. 
Pâinea aromatizată pe care am făcut-o a fost o surpriză foarte plăcută încă din momentul frământării aluatului, care emana adieri înmiresmate, foarte tentante. Iar gustul este atât de bun, încât cu toată reținerea pe care mi-o tot impun, am mâncat mai multe felii de pâine, fără altceva, doar pentru plăcerea de a o savura.

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de făină albă
  • 20 grame de drojdie proaspătă
  • 300 ml de apă caldă
  • 1 linguriță de sare extrafină
  • 2 lingurițe de zahăr tos
  • 1 linguriță de ierburi italiene
  • 1 linguriță de ierburi de grădină
  • 1 linguriță de oregano
  • 1 linguriță de boia de ardei dulce
  • 1/2 linguriță de rozmarin
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 225-250 grame de măsline fără sâmburi
  • Pentru decor:
  • 1-2 linguri de ulei de măsline
  • mix de semințe
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Paine aromatizata, cu masline:

Măslinele se spală din timp, sub jet de apă rece și se scurg total de apă (eventual se șterg, cu hârtie absorbantă).

Se amestecă bine condimentele: sarea extrafină, boiaua de ardei dulce, oregano, ierburile italiene și de grădină, rozmarinul.

Se pune făina în vasul pentru frământat, se adaugă condimentele și se amestecă bine, pentru omogenizare.

Se pune făina, amestecată cu mirodeniile, într-un vas pentru frământat și se face o adâncitură în mijloc, în care se pune drojdia mărunțită și zahărul.

Se adaugă apa caldă, puțin câte puțin, mai întâi pentru dizolvarea zahărului și a drojdiei și apoi pentru încorporarea tuturor ingredientelor.

După ce s-a încorporat toată făina, se adaugă pe rând cele trei linguri de ulei de măsline și se frământă până la integrarea lui totală și până ce aluatul devine nelipicios și elastic.

Se pune aluatul, acoperit cu un șervet curat, într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece, ca să dospească, timp de 30-35 de minute.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată, se mai frământă puțin, pentru eliberarea bulelor de aer, după care se întinde o foaie, groasă de 1 cm și lată cât tava în care se va coace pâinea.

Se distribuie aleatoriu măslinele, spălate și uscate, pe toată suprafața aluatului, după care se rulează foaia. 

Se pune pâinea în tava de copt, se acoperă cu un șervet curat și se mai lasă 15-20 de minute, ca să mai crească puțin.

După acest interval de timp, se unge pâinea cu ulei de măsline, se presară semințe și se dă la cuptor, la temperatură medie, până ce crește și se rumenește frumos.

Când pâinea a crescut și s-a rumenit frumos, se scoate din cuptor, se lasă puțin în tavă să se răcorească și apoi se scoate pe o planșetă, pentru răcorirea totală.

TIPS-URI

1

Pregătiți din timp măslinele, chiar cu câteva ore înainte, ca să fie curate și uscate, nu apoase.

2

Pentru ca aluatul să crească frumos și repede, toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, iar drojdia trebuie să fie proaspătă.

3

Pentru frământat, apa trebuie să fie caldă, nu fierbinte, ca să nu opăriți aluatul.

4

Nu este nevoie să frământați mult aluatul, ci doar până ce devine elastic și nelipicios, iar uleiul de măsline să fie uniform integrat.

5

Lăsați aluatul la dospit într-un loc călduros, ferit de curenții de aer rece.

6

Când rulați foaia de aluat, aveți grijă ca măslinele să nu se adune în același loc, ci să rămână distribuite, pe cât posibil, pe toată suprafața.

7

Lăsați pâinea să mai crească, în tavă, timp de 15-20 de minute.

8

Dacă nu faceți o pâine de post, puteți adăuga un ou și puteți frământa cu lapte cald. De asemenea, puteți unge pâinea cu un gălbenuș de ou și astfel, semințele se vor ”fixa” mai bine. Și pâinea va fi mai gustoasă!

9

În loc de mix de semințe, puteți folosi mac, sau susan.

Daca ti-a placut reteta noastra "Paine aromatizata, cu masline" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

ieri la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Paine de casa cu masline si rosii uscate la soare