Pasta de ardei kapia copti si fasole boabe

de RODIMUR in Mancaruri de post, 19 Ian 2018 | 6065 vizualizari

 

E zi de post, așa că m-am gândit să fac o mâncare pe care am mai făcut-o în urmă cu ceva timp, când am găsit-o pe net. Este o pastă ușoară și plăcută, care seamănă puțin cu zacusca și pe care, prin modificările pe care le-am făcut în rețetă și prin condimentele puse am transformat-o în ceva și mai bun, foarte aromat, cu iz oriental.
Pentru acest preparat am folosit legume puse la conservat în congelator.

 

INGREDIENTE

  • 4 ardei kapia copți
  • 300 grame de fasole boabe
  • 3 căței de usturoi
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 2 lingurițe de oțet balsamic
  • 1 linguriță de sare
  • piper
  • oregano
  • cimbru
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pasta de ardei kapia copti si fasole boabe:

Dacă ardeii sunt copți și congelați, lăsați-i să se decongeleze și strecurați-i bine de lichidul pe care-l lasă. Dacă nu aveți ardei copți, atunci va trebui să spălați, apoi să coaceți ardeii proaspeți, să-i curățați de coji și să-i lăsați să se scurgă bine de zeamă.

Fasolea boabe se alege, se spală și se fierbe în două ape, după ce a stat 2-3 ore la înmuiat în apă fierbinte. (Se pune fasolea la fiert, de două ori, în apă fierbinte, nu rece.)

Când fasolea a fiert, se scurge de apă, se lasă la răcorit și apoi se curăță de pielițe.

Se pune fasolea, răcită și decojită în blender și se mixează bine.

Ardeii copți se taie mărunt și se blenduiesc și ei.

Se amestecă fasolea mixată, cu pasta de ardei copți, usturoiul tăiat mărunt și cu toate condimentele. Se mixează bine compoziția, adăugându-se uleiul de măsline, uleiul de floarea soarelui și oțetul balsamic. Se uniformizează compoziția și pasta se poate servi.

Se servește rece, pe pâine prăjită, sau nu.

TIPS-URI

1

Dacă nu ați pus din timp fasolea la înmuiat, o puteți înmuia rapid, în 2-3 ore. Alegeți, apoi spălați fasolea și puneți-o într-o oală, cu multă apă fierbinte. Acoperiți oala cu un capac și abia după 2-3 ore puteți scurge apa și pune fasolea la fiert, dar numai cu apă fierbinte.

2

Fasolea se fierbe de două ori, dar numai cu apă fierbinte. Dacă veți folosi apă rece, fasolea se va întări.

3

Scurgeți bine ardeii copți, înainte de a-i mixa, pentru ca pasta să nu fie apoasă.

4

Este bine să tăiați mărunt ardeii copți pentru a scurta timpul de blenduire.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pasta de ardei kapia copti si fasole boabe" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (14)

RODIMUR 1

20.01.2018, 22:57

Da, Cris! Și eu mi-am amintit de ea și am zis că merită s-o pun în practică, pentru că am multe legume la congelator...Cu plăcere!

elucubratiiculinare 1

21.01.2018, 08:41

RODIMUR 1

21.01.2018, 09:19

Mulțumesc frumos, Mihaela!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pastă tartinabila de peste afumat - Rețeta rapidă și gustoasă

ieri la 07:17

Pâinici Naan - Rețeta simplă și gustoasă care te va cuceri

pe 23.06 la 09:34

Amorul fructelor de-o vara - Reteta unui desert delicios

pe 21.06 la 18:31

Brownie cu căpșuni - Deliciul suprem cu ciocolată și fructe

pe 20.06 la 17:21

Ștrudel cu caise - Rețeta super rapidă și delicioasă

pe 20.06 la 15:26

TOP
utilizatori

Rocsi

2439 puncte

vasimur

158 puncte

RODIMUR

134 puncte

MotanLaOale

70 puncte

oanapl

7 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ardei umpluti de post