Platou de aperitive festive (de revelion in pandemie)

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 4 Ian 2021 | 6130 vizualizari

 

De sărbători, de obicei pregătesc aperitive laborioase și tentante, nu mă limitez la înșirarea pe un platou a feliilor de salam, mușchi și cașcaval, dar de când cu pandemia, multe activități pare că și-au pierdut rostul, nu le mai privesc cu același entuziasm și chef de implicare. Așa că anul acesta, pentru un revelion limitat la cei din familie, am pregătit un platou cu aperitive din ceea ce am cumpărat la supermarket. Totuși nu le-am lăsat ca atare, pentru că-mi displace asemenea ”aranjament” așa că tot m-am străduit cât de cât să prepar ceva drăguț și îmbietor. În afară de ce se vede, am mai făcut câte ceva, care n-a mai încăput pe platou, căci nu voiam ca aperitivele să fie prea înghesuite. Știind că suntem doar două persoane la masă și că vom mai avea și altceva de mâncat, n-am încărcat platoul cu prea multe. Cu toate acestea, ne-am cam săturat din aperitive și încă au mai rămas...

 

INGREDIENTE

  • 6 felii de pâine toast
  • 4 ouă, fierte tari
  • 4 felii de brânză topită
  • 100 grame de șuncă de Praga
  • 100 grame de salam
  • 150-200 grame de cremă de brânză
  • cașcaval feliat (4 felii)
  • 50 grame de șuncă presată
  • 50 grame de cașcaval
  • 100 grame de telemea de vaci
  • 50-75 grame de măsline fără sâmburi
  • 100 grame de cremă de brânză
  • 50-75 grame de unt
  • 1 ardei capia
  • 8-10 roșii cherry
  • boabe de piper
  • sare (opțional)
  • frunze de pătrunjel (pentru decor)
Portii: 4
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Platou de aperitive festive (de revelion in pandemie):

Ouăle se pun la fiert, la foc mediu, în apă cu sare. Când sunt gata, se răcesc și se decojesc.

Se spală roșiile cherry și ardeiul capia, iar feliile de pâine (cine vrea, le poate prăji în prealabil) se înjumătățesc.

Pentru tartinele Moș Crăciun se procedează ca în rețeta: https://www.bucataras.ro/retete/aperitive-tartine-mos-craciun-94452.html

Pentru tartinele Papion se procedează ca în rețeta: https://www.bucataras.ro/retete/aperitiv-tartine-papion-94473.html

În afară de acestea am mai pregătit:

* Rulouri de șuncă de Praga, sub formă de șervețel de masă, cu inel. Pentru aceasta, am pus câte o felie de brânză topită pe feliile cu șuncă de Praga, iar deasupra, o felie subțire de ardei capia. Am rulat felia de șuncă de Praga, cu brânza topită și ardeiul la interior și apoi am ”sigilat-o” cu un ”inel” tăiat din ardeiul capia.

* Rulouri de șuncă de Praga cu cremă de brânză. Pentru aceasta, am uns cu cremă de brânză feliile de șuncă, am pus la mijloc o felie subțire de ardei capia, am rulat (nu foarte strâns) am tăiat rulourile în două, de-a curmezișul și am decorat fiecare din ele cu cremă de brânză pusă dinainte în poș, atunci când am făcut bărbile moșilor.

* ”Titirezuri” din cubulețe de telemea de vaci, roșie cherry, pusă deasupra și o măslină fără sâmburi, toate înțepate și ”sudate” între ele cu o scobitoare.

* Aperitive Doboș (care nu apar în poze (dar pe care le-am mai prezentat pe site) din pătrățele (romburi) de șuncă presată și cașcaval suprapuse și ”lipite”, unele de altele cu unt.

Toate acestea au fost puse pe un platou, fără a fi înghesuite, alături de roșii cherry, măsline și frunze decorative de pătrunjel.

Platoul de aperitive trebuie să stea la rece până la servire.

TIPS-URI

1

Dacă doriți, puteți prăji pâinea toast, înainte de pregătirea tartinelor.

2

Nu fierbeți ouăle prea mult timp, ca să nu se înverzească gălbenușurile.

3

Pentru rulouri folosiți felii de brânză topită, care se pliază mai ușor. Cașcavalul poate plesni și nu mai ies bine rulourile.

4

Scoateți din timp untul din frigider, ca să fie moale și ușor de uns.

5

Pentru căciulile lui Moș Crăciun, dacă nu folosiți un vârf de ardei capia, ci roșii, aveți grijă ca acestea să fie ferme, nu moi.

6

Pentru ”titirezuri” puteți folosi cubulețe de cașcaval.

7

Pentru decor, în loc de cremă de brânză, puteți folosi maioneză.

Daca ti-a placut reteta noastra "Platou de aperitive festive (de revelion in pandemie)" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

RETETE RECOMANDATE

COMENTARII (20)

RODIMUR 1

06.01.2021, 11:16

Îți mulțumesc frumos, Cristina!

RODIMUR 1

06.01.2021, 11:17

Mulțumesc frumos, Dantes!

Rocsi 1

06.01.2021, 20:15

Tare fain platoul si totul este gustos!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sunca de curcan