Prajitura "Pacatul dulce"

de alinutza1983 in Prajituri, 18 Mai 2011 | 14451 vizualizari

 

RETETA PRELUARE LAURA LAURENTIU: http://www.bucataras.ro/retete/prajitura-pacatul-dulce-10384.html Ce pot sa zic mai mult despre aceasta prajitura, decat ca e DIVINA!!! Draga Laura, nu prajitura asta e un pacat, ci un pacat ar fi fost sa nu impartasesti cu noi aceasta reteta!
Sunt de-a dreptul incantata de gustul acestei prajituri rafinate, iar ca argument suprem voi adauga faptul ca asta e cea de-a doua reteta cu care ma inscriu la concursul BLOGGOSPODINA ( desi am mai testat cateva retete de pe blogul Laurei- le voi posta in curand)

 

INGREDIENTE

  • pentru blat ( per bucata de blat, deoarece am ales sa fac foile pe rand, ca sa nu mi se lase cumva compozitia) :
  • 4 albusuri
  • 1praf sare
  • 5 linguri pline de zahar ( am pus zahar pudra, dar nu e absolut necesar)
  • 1 linguri amidon
  • 5 linguri pline cu nuca macinata
  • pentru crema de unt:
  • 1/2 litru de lapte
  • 4 galbenusuri ( de aici mi-a rezultat si culoarea galbena a cremei)
  • 5 linguri de amidon alimentar
  • 2 plicuri de zahar vanilat
  • 10 linguri rase de de zahar
  • 1 pachet de unt cu 80% grasime ( desi Laura recomanda 300 gr, eu nu sunt asa prietena cu cremele foarte untoase)
  • pentru jeleu:
  • 1 punga fructe de padure congelate
  • 250 ml apa
  • 150 de grame de zahar
  • 3 linguri de amidon
  • 1 lingura rasa de gelatina granule
  • pentru glazura:
  • 200 grame de ciocolata neagra ( am avut voie de la Laura sa fac mici modificari, deh...dupa gustul meu! :) - ea a folosit ciocolata alba)
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • pentru decor :
  • bombonele decorative la alegere
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura "Pacatul dulce":

1. Batem albusurile spuma cu un praf de sare, apoi adaugam si zaharul si continuam mixarea pana se topeste zaharul si obtinem consistenta dorita de bezea tare.Ulterior acestui prim pas adaugam nuca macinata si amidonul, omogenizam bine compozitia ( prin miscari circulare, usoare, ca sa nu ni se lase spuma) si o punem la cuptor, intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

2. Lasam foaia la cuptor, la foc mediu cca 40-50 min, cu usa cuptorului intredeschisa ( am folosit un prosop umed ptr aceasta operatiune) pana cand aceasta se usuca ,devine usor aramie ; cand e gata se va scoate la racit pe un gratar, iar abia cand e rece se va desprinde de pe foaie hartia de copt! In mod identic procedam si pentru cea de-a doua foaie de bezea!
nota: pentru a obtine un blat de calitate trebuie ca vasul in care batem albusurile sa fie bine degresat si uscat!

3. Cat timp avem la copt blatul, vom putea face crema de unt, astfel: punem la foc mic 400 ml lapte si 10 linguri de zahar, iar separat amestecam 100 ml lapte cu 4 galbenusuri ( ramase de la primul blat) si 3 linguri de amidon! Cand laptele incepe sa fiarba , vom adauga si mixul de galbenus+lapte+ amidon si ametecam in continuare , cateva clocote- pana cand se va lega budinca obtinuta. Dupa ce dam de pe foc crema aceasta adaugam si aromele - vanilia , si vom lasa la racit totul ( avand insa grija sa o acoperim cu o folie alimentara, astfel incat sa nu faca pojghita)!

4.Cand budinca este bine racita, vom adauga si untul taiat cubulete, omogenizandu-l pana cand obtinem o crema spumoasa - onctuoasa ( cum zice Laura :) )

5. Pentru jeleu vom pune la fiert fructele congelate cu cca 150 ml apa si zahar , iar restul de apa se omogenizeaza cu amidonul; totodata lasam la hidratat si un plic de gelatina in 100 ml apa rece!
Cand amestecul de fructe si zahar incepe sa clocoteasca vom adauga si mixul de amidon, ca sa ni se lege crema, iar ulterior , cand amestecul acesta se mai raceste a, adaugam si gelatina direct si omogenizam bine de tot.

In momentul in care avem si ambele foi de bezea racite vom trece la asamblarea prajiturii; eu am folosit ca suport tot tava in care am facut foile ( tava de argaz), insa am intors-o cu fundu-n sus ( he he ) si am acoperit-o cu folie de aluminiu.

Cum asamblam : foaie + jumatate crema untoasa+jeleu fructe+ cealalta jumatate de crema ( mie mi-a cam esuat operatia asta si mi-a iesit asa mai marmorata crema ultima, pentru ca s-a amestecat cu jeleul care era inca prea cald) + foaie. Asta e tot.

6. Pentru finisare vom pregati insa si o glazura de ciocolata ( alba sau neagra- dupa plac), astfel : topim in cuptorul cu microunde ciocolata rupta bucatele cu frisca lichida si apoi omogenizam bine de tot! Cu acest amestec acoperim prajitura! La final, decoram dupa plac si lasam prajitura intr-un loc racoros, pana a doua zi!

Am observat ca de pe-o zi pe alta blatul de bezea se inmoaie, astfel ca portionarea se va face mult mai usor a doua zi! Un deliciu de weekend! Ii multumesc inca o data Laurei ca ne-a oferit asa o reteta frumoasa si apetisanta pentru a-i rasfata pe cei dragi!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura "Pacatul dulce"" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Prajitura a la Daneza