Pentru Sarbatorile de iarna mi-am dorit pe masa un mezel de casa din carne de vitel. Si pentru ca imi placea mie tare mult un salam uscat cu nuci ce il tot cumparam de la Lidl, m-am gandit sa incerc si eu aceasta combinatie. Rezultatul a fost minunat mai ales ca si nucsoara i-a dat un gust deosebit.
Va provoc sa incercati si voi aceasta rulada si sa reveniti cu impresii.
Nucile le tocam si le prajim intr-o tigaie teflonata.
Ceapa si ardeiul le tocam cubulete mici si le calim intr-o lingura de ulei de masline.
Amestecam intr-o farfurie adanca nucile prajite cu ceapa si ardeiul calit. Adaugam oul, pesmetul si condimentele si amestecam.
Carnea o batem cu ciocanul de batut carne si o ungem cu umplutura de mai sus.
Legam rulada cu ata de bucatarie.
Intr-o farfurie amestecam uleiul de masline cu sarea, piperul, nucsoara si boiaua de ardei si ungem cu acest amestec rulada.
Asezam rulada intr-un vas de ceramica in care am picurat un pic de ulei de masline, acoperim vasul cu folie de Al. (pentru cine e impotriva foliei poate folosi un vas termorezistent cu capac) si dam tava la cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de o ora si jumatate. Ultimele 20 de minute lasam tava descoperita.
Cam de doua ori deschidem cuptorul si ungem rulada cu sosul lasat in tavita.
Scoatem rulada din cuptor si lasam sa se raceasca complet inainte de a felia.
Servim rulada alaturi de alte aperitive.