Tort cu mousse de mango si ciocolata alba

de Tuxedo in Torturi, 18 Apr 2013 | 23333 vizualizari

 

Ma gandeam ca poate vreti o idee pentru un tort de Sf Gheorghe. Eu am facut tortuletul acesta cand am implinit 30 de ani, este foarte elegant si este un tort usor, foarte usor de digerat ;-)

Alte cuvinte sunt de prisos…cu o singura precizare, cremele se vor simti mai intens daca blatul va fi alb! Daca vreti sa impresionati vizual prin contrastul de alb si negru, va sfatuiesc, pentru blatul negru sa folositi doar creama de mascarpone (gustul de fruct de mango nu este evident la folosirea blatului de cacao)

 

INGREDIENTE

Blat de pandispan: (pt. o formade tort cu diamentru 24 cm)

  • 6 oua
  • 6 linguri zahar (180 gr)
  • 4 linguri pline cu faina (120 gr)
  • 2 linguri cacao

Mousse de mango:

  • 400 gr pulpa de mango (foarte copt, cam 4 mango)
  • 450 ml frisca lichida
  • 5 linguri zahar pudra (sau mai mult, dupa gust)
  • 25 gr gelatina
  • 60 ml apa calduta

Mousse de mascarpone:

  • 250 gr mascarpone
  • 300 ml frisca lichida
  • 150 gr ciocolata alba
  • 10 gr gelatina
  • 60 ml apa calduta

Glazura:

  • 150 gr ciocolata alba
  • 100 ml frisca lichida
  • 2 gr gelatina (o foaie)

Sirop:

  • 200 ml apa
  • 150 gr zahar
  • 1 plic zahar vanilat
  • rom (optional) 50 ml

Pentru decor:

  • jumatate de mango feliat
  • bomboane de ciocolata alba Lindt
  • 150 gr ciocolata alba pentru dreptunghiurile de ciocolata de pe margini
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu mousse de mango si ciocolata alba:

Pe cat pare de complicat, nu este deloc asa.

Intai facem siropul ca sa aiba timp sa se raceasca pana cand blatul este gata.

Sirop: intr-o craticioara punem apa, zaharul si le fierbem pana cand acestea sunt dizolvate complet. Lasam sa se raceasca si adaugam romul si zaharul vanilat.

Blatul pandispan:

Separam ouale si intr-un vas foarte curat si uscat batem albusurile spuma tare. Adaugam zaharul lingura cu lingura, mixand bine dupa fiecare aditie.

Cand zaharul s-a topit, adaugam cate un galbenus pana le incorporam, apoi faina amestecata cu cacaoa pe care o cernem si o adaugam in ploaie, amestecand cu telul de jos in sus.

Coacem pandispanul in cuptorul preincalzit la 180ºC, intr-o forma tapetata cu hartie. Ar trebui sa fie gata cam in 20 -25 de min. Faceti testul cu scobitoarea (dar nu deschideti cuptorul mai devreme de 20 de min.)

Cand este gata, il scoatem pe un gratar si il lasam sa se racesaca.

Mousse de mango:

Punem gelatina la inmuiat intr-o cana cu apa calduta.

Batem frisca tare cu 5 linguri de zahar pudra apoi o bagam la frigider pana curatam fructele de mango.

Mangoul il curatam de coaja, iar pulpa o bagam in blender si facem un piure foarte fin.

Peste piureul de mango vom adauga gelatina foarte bine dizolvata (daca mai sunt inca vizibile granulele de gelatina, o topim usor pe baie de aburi inainte, sau incalzim doar 30 de secunde la microunde si omogenizam).

Dupa ce am mixat bine piureul de mango cu gelatina, incorporam si frisca si o lasam deoparte pana cand insiropam blatul. (blatul il puteti taia inainte de a va apuca de mousse dar il insiropati exact inainte de al pune in cercul de torturi; daca lasati prea mult timp moussul pe masa, s-ar putae sa se intareasca de la gelatina).

Ca sa va zic exact ordinea in care ar trebui sa lucrati, faceti asa:

Incepem sa asamblam tortul, (blaturile cu moussul de mango), apoi dupa ce am asamblat, dam la frigider si facem si moussul de mascarpone care il vom pune deasupra.

Asadar, luam o forma de tort cu inel detasabil, punem o foaie de blat insiropata, apoi turnam o treime din crema si nivelam bine, punem si adoua foaie, apoi a doua parte de crema si ultimul blat peste care turnam ultima treime de mousse de mango. Daca crema nu acopera ultimul blat, nu-i nici o problema, vom pune moussul de mascarpone deasupra.

Bagam tortul la frigider si ne apucam de moussul de mascarpone:

Punem gelatina la inmuiat in 60 ml apa calduta.

Topim ciocolata alba impreuna cu frisca lichida (sa nu fiarba!), apoi o lasam la racit la temperatura camerei. Cand are o temperatura suportabila la deget, adaugam gelatina si omogenizam.

Mixam putin mascarponele pana devine cremos (cateva secunde) apoi adaugam treptat ciocolata alba topita cu frisca. Omogenizam si turnam crema pana la nivelul superior al formei de tort, peste blaturile puse inainte.

Introducem in frigider si lasam tortul sa se intareasca cel putin 3 ore. (sau peste noapte daca aveti rabdare)

Cand s-a racit bine putem sa ne apucam de glazura:

Punem o foaie de gelatina la inmuiat 10 minute.

Intr-o craticioara topim ciocolata impreuna cu frisca lichida (sa nu fiarba) si cand s-a racit putin (temperatura suportabila la deget) adugam gelatina scursa bine si omogenizam.

O lasam sa se raceasca bine, pentru ca este destul de lichida.

Turnam glazura peste tort, dupa ce l-am scos din inel cu mare grija, (ideal ar fi sa-l puneti pe un gratar ca sa se scurga bine glazura) si apoi punem bomboanele de ciocolata deasupra (cat glazura este moale).

Floricica de mango am facut-o astfel: am curatat un mango, l-am taiat in doua, apoi l-am feliat foarte subtire si am facut un trandafir intercaland feliile de mango. Am lucrat pe o farfurie floricica, apoi am transferat-o cu un cutit pe tort.

Bagam tortul la frigider si ne apucam de ornamentele dreptunghiulare de ciocolata alba. Mentionez ca sunt optionale, deoarece tortul meu nu a iesit perfect din cercul detasabil, am decis sa fac acest artificiu de ornat.

Asadar, am topit ciocolata pe baie de aburi, am  masurat inaltimea tortului si am taiat 2 fasii de hartie de copt de inaltimea tortului.

Pe masa de lucru punem o hartie de copt mai intinsa pe care vom lucra. Am intins foarte bine ciocolata alba topita pe suprafata benzilor cu o paleta dreptunghiulara de nivelat apoi am marcat din loc in loc cat de late vreau sa fie. Le-am taiat apoi cu un cutit (cat ciocolata este inca moale) apoi le-am pus pe un fund de lemn in frigider pentru 5 minute sa se intareasca bine.

Scoatem tortul si decoratiunile din frigider si lipim dreptunghiurile de acesta cu ciocolata alba ramasa, topita. Lasam tortul in frigider pana in momentul servirii.

Ceea ce am realizat eu, este ca, tortul are gust mai bun daca il scoatem din frigider cu aprox. 15 minute inainte de a-l servi. Este foarte racoritor, nu este foarte dulce, asa ca gustati din creme si daca vi se pare ca nu e suficient de dulce, mai adaugati zahar pudra, nu tos!

Dupa 2-3 zile, e chiar mai bun , daca va rezista pana atunci!

TIPS-URI

1

Daca vreti ca atunci cand scoateti tortul din inel, sa nu se vada blaturile, in momentul asamblarii, ori taiati blaturile de jur imprejur ca sa fie mai mici decat diametrul formei in care le-ati copt, ori il asamblati intr-o forma de 26 de cm, mai mare!

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu mousse de mango si ciocolata alba" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort cu Nutella, mousse de zmeura si glazura oglinda