Tort cu mure, cirese si ciocolata

de oanapl in Torturi, 7 Iun 2026 | 115 vizualizari

 

Astăzi este ziua tatălui meu și i-am pregătit cadou acest tort. Vă invit să-l încercați deoarece este delicios.

 

INGREDIENTE

-pentru blat umed (23 cm):
  • 130g ciocolată neagră (minim 50% cacao)
  • 80g cafea fierbinte
  • 170g chefir
  • 130g ulei
  • 3 ouă
  • 200g făină
  • 180g zahăr
  • 60g cacao
  • 5g praf de copt
  • 2g sare
  • -pentru crema de ciocolată neagră:
  • 100g ciocolată neagră cu minim 50% cacao
  • 350 ml smântână pentru frișcă
  • 250g mascarpone
  • 30g zahăr
  • -pentru crema de mure:
  • 400g mure + o lingură zahăr + 50ml apă
  • 250g smântână pentru frișcă
  • 250g mascarpone
  • 10g gelatina
  • 50ml compot vișine (sau de care aveți) sau apă
  • - jeleul de cireșe:
  • 400g cireșe + 50 ml apă
  • 2 linguri zahăr
  • 50 gr amidon de porumb + 40ml compot de vișine rece
  • -pentru glazură:
  • 100 gr ciocolată neagră (50% cacao)
  • 100 ml smântână pentru frișcă
  • -pentru decor:
  • crema de ciocolată neagră
  • afine
  • căpșuni
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu mure, cirese si ciocolata:

Se încălzesc 100g smântână pentru frișcă până aproape de punctul de fierbere. Se oprește focul și se adaugă 100g ciocolată neagră tăiată bucățele mici și se amestecă bine. Se lasă să se răcească complet și se dă la frigider pentru câteva ore ( sau peste noapte).

Pentru blat:
Se pune ciocolata tăiată bucățele mici în 80g cafea fierbinte și se lasă să se topească amestecând ușor. Dacă nu se topește perfect se poate pune amestecul pe baie de aburi. Se lasă să se răcorească.
Se pun într-un castron ouăle, uleiul și iaurtul și se amestecă cu un tel, apoi se adaugă crema de ciocolată și se omogenizează. Ideal este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei.

Într-un alt vas se pune făina, cacaoa, zahărul măcinat, sarea și praful de copt și se omogenizează amestecul, apoi se cerne peste compoziția lichidă și se omogenizează cu telul. Nu se amestecă decât până când amestecul este omogen.

Se tapetează tava (23cm diametru) cu hârtie de copt tava, apoi se toarnă compoziția. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C, pentru 45-50 de minute, până când trece testul cu scobitoarea. Se răstoarnă aluatul cu fața în jos pe un grătar și se lasă să se răcorească complet. După ce s-a răcit complet se taie pe orizontală în 2 foi. Eu am tăiat partea bombată și am mâncat-o.

Pentru jeleu, se pun cireșele cu zahărul și apa pe foc și se lasă să fiarbă 5 minute.
Separat, se desface amidonul în compot de vișine rece și se adaugă amestecul peste cireșe. Se amestecă intens până când amidonul se hidratează, iar compoziția devine consistentă, cam ca o budincă. Se lasă jeleul de cireșe la răcit.

 

Se pune un blat pe un platou (opțional se poate însiropa cu compot) și apoi se pune un inel reglabil pe marginea blatului (tapetat opțional cu folie de acetat) și se întinde jeleul de cireșe peste blat și se pune la frigider.

Se pune murea congelată pe foc și se fierbe 5-7 minute, apoi se pasează cu mixerul vertical și se trece printr-o strecurătoare pentru a îndepărta sâmburii. Se lasă să se răcorească sosul de mure.
Se mixează crema mascarpone cu zahărul măcinat până se omogenizează. Se adaugă apoi smântâna pentru frișcă și se mixează până când devine fermă compoziția. Se toarnă sosul de mure peste cremă și se omogenizează.

Se hidratează 10g gelatină în 50 g compot sau apă rece (se lasă 10 minute la hidratat) și apoi se topește la bain marie până când devine lichidă. Se lasă să se răcorească, apoi se adaugă o lingură de cremă mascarpone peste gelatină și se omogenizează (pentru a se tempera) apoi se adaugă peste restul cremei și se omogenizează. Se scoate platoul de la frigider și se toarnă crema de mure peste jeleu. Se adaugă blatul și se pune platoul la frigider.

Se mixează 250g cremă mascarpone cu zahărul măcinat până când crema devine pufoasă. Se adaugă 250 ml smântână pentru frișcă și se mixează lejer. Se adaugă crema de ciocolată neagră și se omogenizează compoziția. Se poate mixa timp de 30-40 de secunde (dar nu mai mult pentru că riscați să se întărească).
Se toarnă crema de ciocolată peste blat. Se păstrează 150-200g pentru ornat. Se dă la rece peste noapte sau până când se întărește.

Se trece pe marginile tortului, de jur împrejur, un cuțit bine ascuțit trecut prin apă fierbinte. Se desprinde apoi inelul din jurul tortului. Eu am folosit folie de acetat și nu a fost necesar acest pas, deoarece s-a desprins foarte ușor.
Pentru ornat, se încălzește smântână pentru frișcă până la punctul de fierbere, se adaugă ciocolata neagră mărunțită și se amestecă până se obține o cremă omogenă. Se lasă să se răcească puțin și se toarnă peste tort lăsând să curgă ușor peste margini.
Se ornează tortul după imaginație, cu crema de ciocolată păstrată și fructe. Se lasă 1-2 ore la rece înainte de a se servi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort cu mure, cirese si ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ardei umpluți cu carne - Rețeta gustoasă și aromată

pe 05.06 la 16:02

Clătite americane cu fructe, înghețată și topping crunchy

pe 04.06 la 14:33

Vinete marinate cu usturoi și pătrunjel - Rețeta gustoasă și rapidă

pe 04.06 la 10:48

Cheesecake cu capsuni si banane - Reteta delicioasa fara coacere

de Rocsi 9

pe 02.06 la 19:15

TOP
utilizatori

Constelatialeu

1079 puncte

oanapl

1000 puncte

Rocsi

399 puncte

Adele

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Clătite americane cu fructe, înghețată și topping crunchy
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Clătite americane cu fructe, înghețată și topping crunchy