Varza a la Cluj pregatita la slow cooker Crock-Pot

de diaconta in Slow Cooker, 15 Noi 2018 | 9277 vizualizari

 

Mi-am dat seama că, deşi îmi place foarte mult mâncarea aceasta, nu am pregatit-o până acum.
De data aceasta aveam eu un moft sa o pregătesc la slow cooker-ul Crock-Pot. De fapt oala minune a preluat doar partea în care aceasta ar fi stat la cuptor.
Imi propusesem să o pregătesc când îmi ajunge premiul, dar cum curierul mi-a dat ţeapă, am pregătit-o la Slow Cooker-ul din dotare.
Dar ma bântuie deja un preparat şi pe când soseşte celălalt.
Mie îmi place să o pregătesc cu varză proaspată şi nu cu murată, dar opţiunea vă aparţine.
Foarte, foarte gustoasă a fost.

 

INGREDIENTE

  • 1 varza proaspata aprox.1 kg
  • 600 g carne de porc
  • 200 g orez+700 ml apa
  • 4 buc ceapa uscata
  • 1 morcov
  • 4 linguri ulei
  • 500 ml suc de rosii
  • 1 legatura marar verde
  • 1 crenguta cimbru
  • Sare,piper,boia de ardei
  • smântâna
Portii: 20
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Varza a la Cluj pregatita la slow cooker Crock-Pot:

Varza am taiat-o fideluta.

Intr-un vas am pus doua linguri de ulei  în care am calit doua cepe pe care le-am taiat marunt si  jumatate de morcov razuit.

Când ceapa a devenit sticloasa, am pus o lingurita de boia si varza taiata.

Am pus sare si piper. Am calit totul pana ce varza a lasat putina apa, am adaugat 200 ml apa si am lasat-o sa fiarba. Spre final am adaugat mararul verde tocat marunt.

Varza nu trebuie fiarta de tot pentru ca se va mai gati si la Slow Cooker.

Orezul l-am spalat  cu apa rece, apoi am pus peste el 700 ml apa si o lingurita de sare si l-am pus la fiert.

Nici orezul nu trebuie fiert de tot. Dupa ce a început sa fiarba, l-am mai lasat 10 minute.

L-am strecurat si l-am spalat sub un jet de apa calduta.

Am pregatit apoi carnea.

La fel ca si la varza, am calit ceapa si morcovul razuit cu putin ulei, am adaugat boia, apoi am pus carnea.

Am calit si carnea pâna când s-a deschis la culoare. Am condimentat, am pus 200 ml suc de rosii, putina apa si am lasat sa fiarba.

Cam 15 minute am fiert si carnea.

Când toate acestea au fost pregatite, am asamblat totul în vasul Slow Cooker-ului.

Pe fundul vasului am pus jumatate din cantitatea de varza, apoi un strat de orez, un strat de carne, peste carne am pus suc de rosii, iarasi un strat de orez, carne, suc de rosii si la final varza ramasa.

Peste varza am mai pus suc de rosii si smântâna.

Totusi data viitoare am sa renunt la smântâna pentru ca i-a dat un aspect inestetic, oricum se va folosi smântâna la servit.

Am setat Slow Cookerul pe High si dupa 2 ore si jumatate mâncarea a fost gata.

Dupa cum se poate observa, straturile s-au asezat frumos si s-a putut taia frumos dupa ce s-a racit putin.

Daca nu aveti Slow Cooker, puteti sa asamblati totul într-o tava sau un vas mai înalt si sa o puneti la cuptor.

Presupun ca în 40 de minute ar trebui sa fie gata.

Daca as fi avut mai mult timp la dispozitie, as fi setat pe Low si as fi lasat 3 ore.

Pentru cei care nu înteleg de ce alegem sa gatim un timp îndelungat la Slow Cooker în loc sa alegem o metoda mai rapida, am sa va spun ca gustul mâncarii este mult mai bun daca este gatita lent.

 

S-aveţi poftă!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Varza a la Cluj pregatita la slow cooker Crock-Pot" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Pulpa de curcan la slow cooker Crock-Pot