Aperitiv biscuiti asortati de casa

de Ancutsa in Aperitive / Garnituri, 17 Mai 2017 | 2497 vizualizari

 

Zilele trecute am pregatit biscuiti-triunghiuri cu susan rumenit si cascaval, dar si altii cu dulceata de visine sau zmeura, numai buni de luat la picnic, la pachet sau de rontait pe drum in excursii.
"Reteta pentru picnic"

 

INGREDIENTE

  • 250 g Rama Maestro 70% grasime
  • 1 lingurita zahar
  • 1 lingurita sare
  • 3 linguri bors
  • 3 linguri smantana
  • 1 ou
  • faina cat cuprinde
  • 1 plic praf de copt
  • Pentru decorat:
  • 1 ou pentru uns
  • susan rumenit si cascaval ras
  • dulceata de visine si de zmeura
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv biscuiti asortati de casa:

 

Intr-un vas, se amesteca putina faina cu praful de copt, zaharul si sarea, se adauga bucatele de unt sau margarina rece si se amesteca, faramitand cu degetele (sau o puteti da pe razatoare). Se adauga oul, smantana si borsul. Se amesteca bine, adaugand faina treptat, apoi se transfera aluatul pe masa presarata cu faina si se framanta bine, pana se obtine un aluat bun de intins. Se intinde aluatul, se impatureste, iar se intinde, se impatureste si se da la frigider o jumatate de ora.

 Dupa acest timp, aluatul se imparte in bucati mai mici, se lucreaza cu fiecare pe rand, restul pastrandu-se la frigider. Se intinde prima bucata de aluat, in foaie mai grosuta, ca sa fie mai frageda, pe masa de lucru (presarata cu faina) si se unge cu ou aluatul, se presara cascaval ras si susan rumenit, apoi se taie biscuitii in forma de triunghiuri. Se lucreaza repede, pentru ca se inmoaie destul de repede si devine lipicios. Este destul de fraged, veti vedea ca se separa si se strang fasiile de aluat atunci cand le taiati. 

Se coc biscuitii la foc potrivit, aprox 15 minute fiecare tava, sau pana se rumenesc.

Eu am facut biscuiti cu susan si cascaval si i-am taiat in triunghiuri, iar pe ceilalti i-am facut cu dulceata de visine sau zmeura.

 Am obtinut 4 tavi cu biscuiti.

Timp total: 1h 40 min

 Pofta Buna!

  

Daca v-a placut reteta mea, o puteti gasi si pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.ro/2017/05/biscuiti-asortati.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv biscuiti asortati de casa" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Aperitiv rulada cu crema de branza si ciuperci