Desert prajitura ora 12

de Ancutsa in Prajituri, 13 Ian 2018 | 4546 vizualizari

 

Prăjitura Ora 12 era una dintre preferatele mele în copilărie. Am încercat să mă abat cât mai puţin de la reţeta clasică. Nu este ca cea de cofetărie, însă a ieşit delicioasă.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 250 g unt
  • 5 linguri de zahăr
  • 5 ouă
  • 1 linguriţă esenţă naturală de vanilie de Madagascar Dr. Oetker
  • 10 linguri lapte
  • 1 vârf de linguriţă sare
  • 2 linguri cacao
  • 162 g făină
  • 1 plic praf de copt
  • Pentru sirop:
  • 400 ml apă
  • 3 linguri zahăr
  • 2 linguriţe esenţă de rom
  • Pentru glazură:
  • 100 g ciocolată neagră
  • 50 g frişcă lichidă
  • Opţional: lapte după gust
  • În plus: puţină ciocolată pentru ras
Portii: 16
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura ora 12:

 

 

Blatul:

Se freacă untul cu zahărul, se adaugă treptat gălbenuşurile, esenţă de vanilie, laptele, un praf de sare şi cacaua. Se încorporează cu grijă albuşurile bătute spumă, apoi făina, praful de copt şi se amestecă bine.

Se obţine o compoziţie cremoasă (ca la negresă doar că folosim şi gălbenuşurile şi albuşurile la blat) care se toarnă într-o tavă pregătită cu foaie de copt, se dă la cuptorul preîncălzit aprox 30 de minute, la foc mic (sau până trece testul scobitorii). Se lasă la răcit.

 

Siropul:

Se prepară siropul din apă şi zahăr, se dă de pe foc, se adaugă esenţa de rom, se lasă la răcit.

Frişca lichidă se bate cu mixerul până devine pufoasă, dar nici moale, nici tare.

 

Glazura:

Se încălzeşte pe foc mic frişca lichidă (având grijă să nu fiarbă), se dă de pe foc, se adaugă ciocolata mărunţită şi se amestecă până se topeşte ciocolata. Pentru că mie mi s-a părut prea densă, iar gustul de ciocolată prea puternic, am adăugat 2 linguri de lapte rece şi am amestecat (nu e nevoie să reîncălziţi, se va omogeniza frumos). Se lasă la răcit 1-2 minute, apoi se toarnă glazura peste fiecare pătrat.

 

Se lasă un pic să se închege glazura, apoi se decorează fiecare pătrat cu frişcă. La final, se rade puţină ciocolată peste fiecare prăjitură.

Se dă la rece până la servire.

 

Timp de coacere: aprox 30 min

Timp de pregătire: 1h

Porţii: 16 (tava mea are 25x25 cm)

 

Poftă Bună!

 

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/01/ora-12-de-casa.html

TIPS-URI

1

Nu exageraţi cu esenţa de rom, pentru a nu acoperi celelalte arome ale prăjiturii.

2

Dacă glazura s-a întărit şi o doreaţi mai subţire, la fel, o puteţi subţia cu puţin lapte.

3

Aveţi grijă să distanţaţi prăjiturile, atunci când le glazuraţi, pentru a se putea prelinge frumos glazura.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura ora 12" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cobbler cu prune - Desertul simplu care te cucerește

pe 23.01 la 16:48

Cartofi prăjiți cu carne și brânză la cuptor - Rețeta sățioasă și gustoasă

pe 23.01 la 14:33

Bezele cu mere - Rețeta rapidă de marshmallow delicios

pe 23.01 la 10:55

Tartă Tatin - Desertul cu mere simplu și delicios

pe 22.01 la 09:05

Cheesecake japonez - Rețeta rapidă și delicioasă

pe 21.01 la 08:50

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1430 puncte

UrsanMihaela

203 puncte

mihaelar63

122 puncte

Valclaudia

110 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]