Desert rulada cu gem de gutui si nuci

de RODIMUR in Dulciuri, 28 Iul 2019 | 2742 vizualizari

 

Am făcut zilele trecute cea mai simplă ruladă, cu gem și cu nuci, după o rețetă pe care o aveam de foarte mult timp. Într-adevăr, iată ceva dulce și bun, care poate fi preparat relativ repede, cu ce avem la îndemână, economic și ușor.

 

INGREDIENTE

  • 6 ouă
  • 6 linguri de zahăr tos fin
  • 6 linguri de făină albă
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1 plic de vanilie
  • coaja răzuită de la 1/2 limetă
  • 1 borcan de gem (de gutui)
  • 4-5 linguri încărcate de miez de nucă, tăiat mărunt
  • Pentru decor:
  • glazură din 75 grame de ciocolată de lapte
  • 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • ornamente decor
Portii: 1
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert rulada cu gem de gutui si nuci:

Albușurile se mixează cu un praf de sare și când încep să ia volum, se adaugă, puțin câte puțin, zahărul tos fin și vanilia, mixându-se întruna. Se adaugă apoi făina ”în ploaie” amestecată cu praful de sare și coaja răzuită de lămâie.

Se toarnă compoziția omogenizată în tava prevăzută cu hârtie de  copt, se nivelează și se dă la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce se rumenește ușor. Atunci se scoate tava din cuptor, se lasă puțin să se răcorească și apoi se rulează, cu tot cu hârtie, într-un șervet curat și uscat.

După 15-20 de minute, se derulează cu grijă foaia de ruladă și se unge cu un strat de 5-6 mm de gem (de gutui), în afară de capătul de sus al foii, care este bine să rămână neuns pe o suprafață de 1,5-2 cm. Se presară nucile tăiate mărunt și se rulează strâns foaia umplută și se învelește în hârtie de copt, sau în folie alimentară.

Se lasă rulada să se răcească definitiv și să se lege, timp de câteva ore, chiar peste noapte.

A doua zi, rulada se decorează cu ciocolată cu lapte, topită cu 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui, la bain-marie. Se presară ornamente decor și după ce se întărește ciocolata, rulada se poate tăia, în felii late de 1,5-2 cm.

TIPS-URI

1

Nu coaceți foaia de ruladă prea tare, n-o rumeniți decât ușor, ca să rămână pufoasă. Dacă o coaceți prea mult, ea se va usca și există riscul de a se rupe, atunci când o veți rula.

2

Este mai bine să folosiți un șervet uscat la rulare, nu unul umed, căci umezeala va intra în blat și acesta și-ar putea pierde pufoșenia.

3

Dacă umpleți rulada cu gem, nu este necesar ca foaia să se răcească total, ci doar să se răcorească.

4

Puteți folosi orice gem aveți la îndemână, dar aveți grijă ca acesta să fie bine legat, nu curgător.

5

În cazul în care gemul este mai moale, îl puteți ”întări” amestecându-l cu miez măcinat de nucă, sau cu nucă de cocos.

6

După ce rulați foaia umplută de ruladă și o înveliți bine, cu capetele bine prinse, trebuie s-o lăsați să se pătrundă câteva ore, înainte de a o porționa.

7

Decorați rulada așa cum vă place, sau puteți s-o serviți nedecorată.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert rulada cu gem de gutui si nuci" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chec cu bucatele de ciocolata