Desert tort cifra 1

de Gherca Daniela in Mancare copii, 28 Iun 2019 | 5151 vizualizari

 

In general copii sunt cei care aleg cum sa fie tortul aniversar, fetita mea de 4 anisori a ales tortul fratiorului ei si a zis..." sa fie cu cifra "...si iata rezultatul :D
La creme m-am bagat eu, iar la fructe sotul...toata familia a fost implicata pentru mezinul nostru Fabian :x
M-am gandit sa fac mousse-uri fiind mai lejere si totodata gustoase...chiar daca este cu crema de whisky este foarte bun pentru copii deoarece crema se fierbe pana isi evapora alcoolul, iar daca totusi sunteti rezervati, copii nu pot manca cantitate...
Consider ca este un desert minunat pentru aniversare,  adorat de copii si foarte atragator :x
 "meniu copii"

 

INGREDIENTE

  • Blat maro: tava mare de aragaz (27-36cm)
  • 8 oua mari
  • putina sare
  • 250 g zahar
  • 220 g faina
  • 30 g cacao
  • 1 plic praf de copt
  • esenta de rom
  • esenta de vanilie
  • Blat alb de vanilie: tava mare de aragaz (27-36cm)
  • 4 oua
  • putina sare
  • 120 g zahar
  • 120 g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • esenta de vanilie
  • Pentru piureul de zmeura:
  • 350 g zmeura
  • 100 g zahar
  • 2 g agar agar
  • Pentru sirop:
  • 150 ml apa
  • 1 lingura zahar (sau dupa gust)
  • esenta de vanilie
  • Pentru mousse-ul de ciocolata:
  • 200g crema de branza
  • 40 g zahar
  • 250 g ciocolata cu lapte
  • 5 g gelatina sau 3 foi + apa rece
  • 250 g smantana naturala pentru frisca
  • 1 lingura zahar pudra vanilat
  • Pentru mousse-ul de whisky
  • 2 galbenusuri
  • 50 g zahar
  • esenta de vanilie dupa gust
  • 200 ml lapte
  • 3 foi de gelatina sau 5 g gelatina granule + apa rece
  • 100 ml crema de whisky Byley's
  • 250 g smantana pentru frisca
  • 1 lingura zahar pudra
  • In plus:
  • 400 g frisca batuta indulcita
  • colorant albastru
  • coacaze
  • bucatele de ciocolata cu lapte
  • pasta de zahar albastra modelata dupa niste forme de jucarii de la plastelina copiilor :D
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cifra 1:

Pentru blatul maro:

Ouale trebuie sa fie la temperatura camerei!
   Separam ouale, albusurile le batem spuma cu praful de sare, dupa cateva minute, adaugam zaharul, mixam bine pana se topeste tot zaharul.      Galbenusurile le adaugam unul cate unul, mixand continuu pana la omogenizare.
   Oprim mixerul si in aluat adaugam putina esenta de vanilie si rom (eu folosesc aceste arome pentru ca nu prea imi place gustul intens de ou in blat, dar puteti omite acest lucru), mai mixam putin, iar cu ajutorul unei site, punem faina amestecata cu praful de copt si cacaoa, dar atentie, punem treptat in 2-3 transe si amestecam usor cu o paleta de silicon sau de lemn, pana incorporam faina de celelalte ingrediente.
   Dupa ce am terminat aluatul, il turnam intr-o tava mare de aragaz, tapetata cu hartie de copt si dam tava la cuptorul preincalzit, pentru 20-25 minute sau
cel mai sigur facem testul cu scobitoarea.
Cand este gata il scoatem cu ajutorul hartiei de copt pe un gratar mare si-l lasam sa se raceasca. Tava o vom folosi la celalalt blat!!!

Pont:
Cat timp coaceti blatul maro, apucati-va de cel alb, pentru a nu opri cuptorul sau sa nu mearga degeaba!

Pentru blatul alb:

Separam albusurile de galbenus.
    Albusurile le batem spuma cu praful de sare, pe urma punem zaharul si mixam usor pana se topeste, apoi adaugam galbenusurile unul cate unul si mixam pana omogenizam bine totul.
   Adaugam faina cu praful de copt cernute, omogenizam bine, iar la final adaugam putina esenta vanilie pentru un plus de aroma.
   Turnam compozitia rezultata intr-o tava mare de aragaz tapetata cu hartie de copt pentru 15 minute sau facem testul cu scobitoarea.
Lasam sa se raceasca.

Pentru piureul de zmeura:

     Punem intr-un ibric, zmeura decongelata impreuna cu zaharul si lasam atat cat sa se topeasca zaharul. Trecem prin sita, pentru a scapa de seminte, apoi o amestecam cu agar-agar dizolvat in 2-3 linguri de apa si cateva linguri de zmeura, apoi lasam sa se raceasca.

Inainte de a ne apuca de creme, ne ocupam de blaturile racite pentru a le da cifra 1 si a "inventa" un "gardut" pentru lipsa de ustensile :D

  • Blatul maro in taiem in 2 pe orizontala. 
  • Pe masa de lucru asezam toate cele trei blaturi, unul peste altul, cu cel galben la mijloc. 
  • Cu un cutit taiem din blat in partea de sus (stanga) o bucata, inca o bucatica lateral (stanga) si inca o parte lateral dreapta de sus pana in jos unde sa fie egala cu cea din stanga (se vede mai bine in poze).
  • Pentru a nu curge cele 2 mousse-uri, am facut un gardut din carton, de jur-imprejur, pe care l-am lipit si strans cu scoci.

 

Pentru sirop: Penem apa cu zaharul pe foc, iar cand s-a topit zaharul, stingem aragazul si adaugam putina esenta de vanilie.

Pentru mousse-ul de ciocolata cu lapte:

     Hidratam gelatina foi in apa rece, cat sa o acopere in totalitate, iar ciocolata o topim pe baie de aburi si o lasam sa se racoreasca.
    Crema de branza o mixam impreuna cu zaharul, apoi adaugam ciocolata topita, calduta si pe urma gelatina pe care am scurs-o de apa, am topit-o pe baie de aburi si am amestecat-o cu 2 linguri de crema de branza, dupa care am turnat totul peste crema de branza cu ciocolata. Omogenizam bine totul si dam deoaprte pana mixam frisca.

     Smanatana pentru frisca trebuie sa fie rece, iar bolul deasemenea.
     Adaugam in bolul rece, smantana pentru frisca impreuna cu zaharul pudra vanilat pana obtinem o consistenta cremoasa, nu trebuie sa stea bat, apoi adaugam cate 2 linguri de frisca in bolul cu crema si mixam, continuam asa pana incorporam frisca cu crema si obtinem un mousse pufos si cremos.

 Pentru mousse-ul de whisky:

     Hidratam gelatina foi in apa rece, cat sa o acopere in totalitate.
     Galbenusurile le mixam cu zaharul si vanilia pana isi schimba culoarea.
     Laptele impreuna cu crema de whisky le punem intr-un ibric pe foc pana se incalzesc.
     Turnam in fir subtire laptele aromat peste galbenusuri amestecand energic.
     Punem din nou pe aragaz, la foc mic si amestecam mereu cu un tel pana ce compozitia se ingroasa si alcoolul s-a evaporat (doar papa si copii :D).
     Dam deoparte, lasam sa se racoreasca 2-3 minute, apoi adaugam gelatina stoarsa bine de apa, omogenizam si lasam sa se raceasca in totalitate.
     Cand crema este rece, batem repede frisca lichida impreuna cu zaharul pudra pana obtinem o consistenta cremoasa, nu sa stea bat, apoi adaugam cate 2 linguri de frisca in bolul cu crema si mixam, continuam asa pana incorporam frisca cu crema si obtinem un mousse pufos si cremos.

      Deci, pe un platou mare dreptunghiular, am pus o foaie maro, am asezat cartonul pregatit in jurul blatului, am insiropat blatul si l-am uns cu jumatate din cantitatea de piure, apoi am turnat mousse-ul de ciocolata cu lapte si l-am pus la frigider.
     Dupa ce s-a intarit crema, am pus a doua foaie de blat, cea alba, l-am insiropat si l-am uns cu restul  de piure de zmeura, apoi am turnat mousse-ul de whisky si l-am dat din nou la frigider.
    Cand s-a intarit, am pus si ultimul blat, l-am insiropat si l-am dat la frigider, acoperit cu folie de plastic, pana a doua zi.

      Inainte de a scoate tortul, batem frisca si dam deoaprte cateva linguri pentru a o amesteca cu putin colorant albastru.

      Dupa ce am pegatit si frisca, scoatem tortul de la rece, indepartam cu grija cartonul (ne ajutam de un cutit), si indepartam surplusul de crema de pe margini, daca este cazul... la mine a fost ok :) si invelim tortul frumos in frisca batuta.
     Pentru ornat fiecare face cum ii place...eu am trasat o linie cu frisca albastra, m-am jucat cu niste pasta de zahar (din comert) pentru nume si modele si m-am folosit de o jucarie de-a copiilor :))
     De jur-impreujurul tortului am pus coacaze si am ras niste ciocolata deasupra (foarte putina,  pentru un strop de culoare).

A iesit o minunatie...bucuria fetitei de 4 anisori, ca bebele nu prea stia ce se intampla :))

Am fost placut surprinsa ca a fost pe placul tuturor si ca s-a terminat foarte repede!

Merita incercat...nu este foarte greu de realizat!

Spor!

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cifra 1" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (14)

mirela0911 1

30.06.2019, 12:09

Minunat arata sectiunea tortului si torul la fel! La multi ani, mezinului!

Rocsi 1

30.06.2019, 20:21

Este un tort tare frumos, delicios, la care ai muncit foarte mult! Felicitari! La multi ani micutului!

Gherca Daniela 1

01.07.2019, 08:17

Multumesc fetelor!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chiftele din dovlecei