Foccacia cu masline si rosii

de RODIMUR in Piine, 14 Sep 2018 | 3212 vizualizari

 

Săptămâna aceasta am făcut de două ori foccacia cu măsline și roșii, două zile la rând, pentru că a avut mare succes și s-a mâncat imediat, de fiecare dată. Este o foccacia clasică, așa cum se prepară în Bari, cu roșii, măsline și rozmarin. 

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de făină albă
  • 20 grame de drojdie proaspătă
  • 300 ml de apă
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 1 linguriță de sare fină
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • 100 grame de măsline negre fără sâmburi
  • 50 grame de măsline negre tăiate
  • 400 grame de roșii cherry
  • Pentru decor:
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 3 linguri de suc de roșii
  • 2 lingurițe de sare de Himalaya
  • 2 lingurițe de rozmarin
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Foccacia cu masline si rosii:

Se pune făina albă în vasul pentru frământat, iar în mijlocul ei, într-o adâncitură, drojdia mărunțită, zahărul și apa caldă, adăugată puțin câte puțin, până ce se încorporează toată făina. Se adaugă sarea fină și uleiul de măsline, după care aluatul se frământă cam 5 minute, până ce devine omogen, elastic și nelipicios.

Aluatul se acoperă cu un șervet curat și se lasă la dospit, timp de 15-20 de minute, la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece.

Între timp se spală roșiile, se scurg de apă și se pregătesc celelalte ingrediente.

Când aluatul a crescut, se răstoarnă pe planșetă, se mai frământă cu puțină făină, ca să se elibereze bulele de aer, după care se întinde o foaie, cam de 1,5 cm grosime, care se pune în tava prevăzută cu hârtie de copt și unsă cu ulei.

Se fac găuri în aluat cu degetele și se unge foccacia cu ulei de măsline și suc de roșii.

Se ornează foccacia cu măsline și roșii, așezate la întâmplare, sau simetric, după care se presară sare de Himalaya și rozmarin.

Se acoperă foccacia și se mai lasă la dospit încă 20 de minute, după care se dă tava la cuptorul încins, la temperatură medie, pentru 15-20 minute.

În timpul coacerii, se inversează poziția foccaciei în cuptor, pentru a se coace și rumeni uniform.

TIPS-URI

1

Pentru aluat, dizolvați mai întâi, în mijlocul vasului de frământat, drojdia și zahărul în apă caldă, încorporând apoi făina, puțin câte puțin.

2

Sarea nu trebuie să intre în contact direct cu drojdia, ci se va adăuga mai târziu, ca să nu încetinească dospirea.

3

Încorporați uleiul de măsline în aluat și frământați-l 5 minute, pentru uniformizare.

4

Lăsați aluatul la dospit timp de 15-20 minute, la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece.

5

Se pune ulei pe hârtia de copt, pentru a fi absorbit de aluat, în timpul coacerii și pentru a-l face astfel, mai bun.

6

Dacă nu aveți sare de Himalaya, puteți folosi sare de mare, sau sare grunjoasă.

7

Este bine să folosiți rozmarin măcinat, verde, sau uscat.

8

Cine nu agreează gustul rozmarinului, poate folosi oregano.

Daca ti-a placut reteta noastra "Foccacia cu masline si rosii" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

RODIMUR 1

16.09.2018, 22:32

Mulțumesc frumos, Adi!

oanapl 1

16.09.2018, 23:23

Ce bine arata! Cred ca e delicioasa!

RODIMUR 1

17.09.2018, 04:06

Da, Oana, a fost foarte bună, aromată și pufoasă...Mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Paine rustica cu cartofi