Delicioase... Sunt dulciurile copilariei mele.
Dizolvam drojdia in 3 linguri de lapte caldut. Adaugam o lingurita de zahar si una de faina si o lasam la dospit.Restul de lapte si iaurtul il incalzim impreuna cu zaharul, atat doar cat acesta sa se topeasca. Dam deoparte, lasam sa se racoreasca si adaugam esenta de vanilie , praful de sare, coaja de lamaie si ouale batute cu fuculita.
Intr-un castron cernem faina.Facem o gropita in mijloc si punem drojdia inmuiata in lapte, untura si amestecul de laptele caldut. Framantam aluatul pana cand se omogenizeaza, dupa care adaugam uleiul si mai framantam 15-20 minute pana se desprinde de pe peretii castronului. Lasam aluatul sa creasca pana isi dubleaza volumul.
Pe planseta infainata, intindem o foaie mai grosuta din care decupam gogosile cu o ceasca(pahar ) si le mai lasam la crescut 15-20 de minute.
Intr-un tuci (cratita) incingem uleiul si punem gogosile la prajit cu partea de jos (cea de pe planseta) in sus si le prajim pe ambele parti sa se rumeneasca frumos. Le scoatem pe prosoape de hartie , le lasam putin la scurs si le trecem prin zahar pudra (optional).