Kaizer din piept de porc, facut in casa

de vasimur in Mezel de casa, 9 Dec 2020 | 12810 vizualizari

 

Sincer să fiu, multe din mezelurile din comerț nu prea îmi plac, așa că am experimentat o rețetă simplă, rapidă și ieftină, de kaizer. Kaizerul făcut la coptor nu necesită prea multă muncă și este la îndemâna tuturor, fără dotări speciale în bucătărie. Vă recomand cu căldură, să încercați această rețetă de kaizer de casă! Este foarte gustos și dietetic, în măsura în care cantitatea și condimentele folosite sunt la discreția fiecăruia!

 

INGREDIENTE

  • 1 kg burtă de porc
  • 1 lingură de sare
  • 3-4 caței de usturoi, pisați
  • 1 linguriță de piper măcinat
  • 1 linguriță de cimbru uscat. măcinat
  • 1 linguriță de boia de ardei iute/dulce (opțional)
Portii: 2
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Kaizer din piept de porc, facut in casa:

Am avut o bucată de piept (burtă) de porc, de cca 750 g, pe care am tăiat-o în două bucăți, pentru ca să fie mai ușor de manevrat. Dacă doriți, puteți să o lasați bucată întreagă. Spălăm bine carnea și curățăm șoricul după care tamponăm cu șervețele de bucătărie ca să îndepărtăm apa.

Ungem bine fiecare bucată de carne, cu usturoi pisat, apoi condimentăm cu sare, piper si cimbru, după gust. Dacă vă place, pudrați și cu boia de ardei iute sau dulce.

Observație: Dacă doriți, puteți să lăsați o zi la frigider, ca să se macereze carnea, dar nu este obligatoriu, mai ales că vorbim de o rețetă rapidă!

Împachetăm bine bucățile de carne, în hârtie de copt și le așezăm într-o tavă. Nu punem apă, punem doar condimentele preferate și carnea se va găti lent, în suc propriu. 

Punem tava în cuptor, la o temperatură cât mai mică și lăsăm cel puțin o oră. Despachetăm și  verificăm dacă furculița intră ușor. Tăiem o feliuță ca să vedem dacă carnea este bine pătrunsă și suficient de fragedă. În caz contrar se împachetează la loc și se mai lasă atât cat este nevoie, în funcție de cât de groasă este carnea. Uneori poate să dureze chiar și două ore! Când  kaizerul este gata, îl scoatem din hârtia de copt și îl lăsăm să se răcească. Dacă dorim, mai pudrăm cu puțină sare și condimentele dorite, după care îl punem în frigider, cam o jumătate de oră.

Tăiem kaizerul feliuțe de grosimea dorită și servim cu ceapă roșie, usturoi sau cu muștar. Observăm cât de fragedă și roz este carnea astfel gătită!

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Folosiți ce condimente vă place, la keizerul de casă.

2

Dacă doriți, puteți să lăsați carnea condimentată, o zi la frigider, ca să se macereze, folosind eventual și o marinadă iar keiserul va fi mult mai fraged.

3

Cu cât carnea este mai groasă, timpul de gătire va fi mai mare.

4

Kaizerul de casă poate fi obținut și prin fierberea în saramură (sau moare de la varză) a pieptului de porc, condimentat!

5

Dacă aveți posibilitatea, atunci puteți să și afumați puțin, keizerul.

Daca ti-a placut reteta noastra "Kaizer din piept de porc, facut in casa" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

Rocsi 1

10.12.2020, 19:39

Foarte bine arata si apreciez mult aceste preparate facute in casa!

vasimur 1

10.12.2020, 19:45

Mulțumesc Rocsi!

Rahela Velicu 1

28.12.2020, 14:52

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

ieri la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

ieri la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

Pastă de avocado - Sosul perfect pentru gustările preferate

pe 29.05 la 10:34

Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară

pe 27.05 la 16:41

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară