Paine turist

de Ancutsa in Piine, 15 Feb 2021 | 1773 vizualizari

 

Această pâine gustoasă, pufoasă și untoasă ne-a încântat pe toți. A avut acel gust pe care-l știam de mult, de pâine turist cumpărată, dar bună, pentru că în ultima vreme am nimerit numai pâine turist cu gust de margarină.

 

INGREDIENTE

  • 10 g drojdie uscată,
  • 140 ml lapte,
  • 210 ml apă,
  • 50 g unt topit,
  • 450 g făină albă,
  • 1,5 linguriță sare,
  • În plus:
  • 60 g făină albă,
  • 30 ml lapte
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Paine turist:

 

Aluatul:

Pui într-un bol (vasul de la mixer) laptele cu untul topit (eu am încălzit în același ibric untul și laptele). Verifici amestecul, să fie cald, nu fierbinte și adaugi drojdia uscată și lași câteva minute, să se activeze drojdia. Adaugi apa caldă, sarea și făina și începi să amesteci.  Frămânți până obții un aluat moale, neted și lucios, aprox 8 minute la robot / mixer, la viteză mică.

Lași la dospit, la loc cald, până își dublează volumul (aprox 30 min).

Transferi aluatul pe blatul de lucru presărat cu făină (aprox 60 g) și mai frămânți cât să dai formă aluatului. Îl tai în două bucăți. Întinzi fiecare aluat în foaie subțire, pe care o rulezi pe lung și închizi marginile. Procedezi la fel cu cel de-al doilea aluat. Răsucești apoi cele două rulouri (ca pe cozonac) și transferi pâinea într-o tavă de pâine pregătită cu hârtie de copt umezită și stoarsă.

 

Coacerea:

Lași pâinea la dospit în tavă aprox 20 de minute, la loc cald. Apoi o ungi cu lapte și o dai la cuptor mai întâi la foc mediu pentru 15 minute, apoi la foc mic încă 30 de minute sau până se rumenește. În ultimele 10 minute, o mai scoți din cuptor pentru a o unge tot cu lapte.

Când e gata, o scoți și o ungi cu apă pe toate părțile, apoi o învelești într-un prosop de bucătărie, ca să capete crustă moale.

 

Poftă Bună!

 

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2021/02/paine-turist.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Paine turist" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Paine integrala