Am luat această idee de la doamna Gina Bradea, care aseamănă preparatul cu o pizza. Un preparat în care se pune cam ce se mai găsește prin frigider, mai ales după niște sărbători cu multă mâncare...
Am pus și eu de toate, nu neapărat din cele rămase de la sărbători, ci și din ingrediente cumpărate special ca să fac această rețetă și a ieșit ceva foarte bun. Am vrut să umplu o pâine mare, rotundă, dar abia de a găsit soțul această pâiniță de 300 grame (pâinea care se găsea la vânzare era feliată, ceea ce nu-mi era de folos) așa că până la urmă am umplut și ”capacul” pentru că aveam suficientă umplutură.
Neștiind ce fel de pâine veți găsi, rotundă (mare, mică) sau franzelă, voi nominaliza ingredientele pe care le-am folosit, dar cantitățile rămân la aprecierea dumneavoastră în funcție de dimensiunile ”recipientului” de umplut. Recomand să cumpărați pâine pufoasă, crescută bine, dacă vreți ca preparatul să aibă o coajă crocantă. Nu vă pot povesti ce sunet plăcut am auzit când am tăiat această pâine umplută, caldă, abia scoasă din cuptor și cum coaja a rămas crocantă până ce a fost devorată cu mare poftă și ultima bucățică, odată cu umplutura.
Pentru aceasta Pâine umplută - Gustarea rapidă și sățioasă, ai nevoie de urmatoarele ingrediente: paine, oua, branza, ceapa, ardei, masline, rosii, cascaval.
Cum se prepara aceasta Pâine umplută - Gustarea rapidă și sățioasă
Pâinea se taie la orizontală în două părți și se scobește miezul din bază și din ”capac”.
Miezul de pâine se mărunțește.
Ceapa se curăță și se taie felii, la fel și ardeiul gras.
Se taie cubulețe șunca presată, iar cârnatul se feliază și se rumenește la foc mic, în 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui.
Brânza de burduf se mărunțește, iar cașcavalul se rade pe răzătoarea mare.
Se spală roșiile cherry și se înjumătățesc, iar ouăle se mixează ușor.
Se pregătește umplutura: se amestecă miezul de pâine, brânza de burduf, ceapa, ardeiul gras, șunca presată, feliuțele de cârnat și ouăle mixate. Se umplu cele două găoci de pâine cu această umplutură, se adaugă măslinele, roșiile cherry, se presară cașcavalul răzuit și se toarnă deasupra uleiul în care s-au rumenit feliuțele de cârnat.
Se dă pâinea umplută la cuptor, la temperatură medie (180 de grade) pentru 15-20 de minute, până ce se rumenește frumos coaja. Atunci se scoate din cuptor, se feliază și se mănâncă așa, caldă.
Încearcă și rețeta de Ruladă cu cașcaval și bacon, un aperitiv foarte gustos sau rețeta de Rulouri cu gorgonzola.
Îți recomandăm și rețeta de Rulouri cu spanac și brânză.
1
Alegeți o pâine pufoasă, bine crescută pentru că va avea coaja crocantă după ce se va prepara în cuptor.
2
Ajustați cantitățile în funcție de dimensiunile pâinii avute la dispoziție.
3
Puteți folosi și alte ingrediente pe care le aveți la îndemână, sau care vă plac.
4
Nu este nevoie de sare și de alte condimente, de vreme ce puneți brânză de burduf (telemea) și preparate din carne, care sunt condimentate suficient.
5
Mâncați pâinea umplută caldă, așa cum mâncați și pizza.