Reteta de bors de cartofi si sfecla, asa cum se face in Bucovina

de RODIMUR in Ciorbe, 7 Dec 2017 | 19526 vizualizari

 

Borșul de sfeclă se face mai ales în post, dar cui îi place, îl poate face oricând, iar atunci, nefiind constrâns de reguli și opreliști, îi poate adăuga 1-2 linguri de smântână, ceea ce îi va da un gust deosebit.
Folosită încă din antichitate ca medicament, sfecla roșie a ajuns să fie exportată cu caravanele, până în Imperiul Roman și în Grecia. Se zice că împăratul roman Tiberius, a stabilit ca triburile germanice să plătească tribut în lăzi de sfeclă roșie, în loc de pungi cu aur, știind care sunt beneficiile acesteia.
Sursă importantă de oligoelemente, vitamine, potasiu și acid folic, sfecla roșie are un conținut bogat în fier, previne bolile de sânge, energizează și mineralizează organismul, tratează leucemia, cancerul de colon, bolile de ficat, de inimă și infecțiile cronice...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 5 l de borș de sfeclă, dupa reteta de bors de cartofi si sfecla, asa cum se face in Bucovina

 

INGREDIENTE

Ingrediente Reteta de bors de cartofi si sfecla, asa cum se face in Bucovina

  • 1 sfeclă roșie medie
  • 4 cartofi mari
  • 2 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1/2 țelină mică
  • 2 cepe roșii
  • 1 l borș de putină
  • ulei pentru călit ceapa
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Reteta de bors de cartofi si sfecla, asa cum se face in Bucovina:

Preparare Reteta de bors de cartofi si sfecla, asa cum se face in Bucovina

Morcovii, pătrunjeii și țelina se curăță, se spală, se taie în forma dorită (dar nu foarte mici) și se pun la fiert, la foc iute.

Cartofii se curăță, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în oală, la fiert, cu celelalte legume.

Sfecla se curăță, se rade pe răzătoarea mare și se pune la fiert cu 1 l de borș de putină, sau cu apă cu sare.

Ceapa se curăță, se șterge cu un prosop de hârtie și se pune la călit în ulei suficient, la foc mic, până devine transparentă.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Când sfecla a fiert, se toarnă cu tot cu borș în oala în care legumele sunt aproape fierte. Se mai lasă un clocot, se adaugă ceapa călită cu uleiul în care s-a înmuiat și se condimentează cu sare, piper și cimbru. După un ultim clocot, se oprește focul de la aragaz, se presară frunzele de pătrunjel tăiate mărunt și se pune capacul la oală.

După un sfert de oră, borșul poate fi servit, cu ceapă roșie alături și cui îi place, cu mămăliguță caldă. Dacă nu este post, se poate adăuga în farfurie smântână (1-2 linguri) care îi va îmbunătăți mult gustul.

Daca vrei sa ai la indemana sfecla, din recolta proprie, pastreaz-o la borcan, dupa reteta de Sfecla rosie in otet

Salata de sfecla rosie se fasce atat de usor si-i asa de buna!

Stiai ca, din frunzele de la sfecla, poti prepara o Tarta Sarata?

TIPS-URI

1

Trebuie să fierbeți sfecla în borș, sau în apă cu sare, pentru a-și păstra culoarea roșie.

2

Puneți la fiert mai întâi morcovii, pătrunjeii și țelina, care fierb mai greu și apoi cartofii, care fierb mai repede, ca să nu se sfărâme.

3

Alegeți cartofi roz, care nu se sfărâmă ușor la fiert.

4

Adunați și aruncați spuma care se formează când fierbe sfecla în borș.

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta de bors de cartofi si sfecla, asa cum se face in Bucovina" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (29)

RODIMUR 1

15.12.2017, 19:36

Mulțumesc frumos, Licurici!

gerdan 1

18.01.2018, 14:31

sflecla rosie cruda nu dau pe razatoare.
Pentru un bors bun pun doua sfecle potrivite separat la fier cu tot cu coaja ,dupa ce au fiert bine le las la racit si dupa le-am decojit una o dau pe razatoare si una tai felii potrivit de groase ( 1 cm ) grosime si le pun la fiert, in sfecla razaluita pun 1-2 linguri de otet din vin si 1/2 lingura de sare.Amestec bine,las 5 minute sa se macareze si dupa aceea pun in oala cu bors la fiert .De ce ? pentru ca sfecla fiarta in coaja isi pastraza culoarea si dispare gustul de sfecla cruda.De inacrit tot cu bors de putina ( de casa ) si obtional se pune smantana si se poate servi si cu ardel iute

RODIMUR 1

18.01.2018, 14:51

Gerdan, nici într-un caz n-aș pune oțet de vin, de vreme ce pun borș! Rețeta ta este strict personală, poți s-o faci în continure așa cum îți place, dar dacă ai citi și altele de pe net, ai vedea că seamănă mult mai mult cu a mea, nu cu a ta. Sorry...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de cartofi cu legume coapte