Salata de cartofi si file de hering

de RODIMUR in Salate, 10 Ian 2019 | 3951 vizualizari

 

Zilele trecute am făcut o salată de cartofi cu file de hering, care a fost foarte apreciată. Nu numai pentru gustul său bun, sănătos și plăcut, dar și pentru că aspectul său. Modul în care am decorat-o a făcut o impresie deosebită.

 

INGREDIENTE

  • 6 cartofi roz medii
  • 1 conservă de file de hering în ulei
  • 2 roșii
  • 8-10 frunze de salată verde
  • 1 ceapă roșie
  • 1 lămâie feliată
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • măsline
  • sare
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata de cartofi si file de hering:

Cartofii se spală bine și se pun la fiert, în apă rece.

Se pregătesc celelalte ingrediente: roșiile se spală și se taie felii, la fel și lămâia.

Se curăță ceapa, se spală și se taie, o jumătate în felii, iar cealalată jumătate, mărunt.

Se spală și se zvântă frunzele de salată.

Când cartofii au fiert, se strecoară de apa fierbinte și se lasă să se răcească. Odată răciți, cartofii se curăță de coji și se taie cubulețe.

Pe un platou se aranjează frunzele de salată de jur împrejur, iar pe mijloc se pun cartofii tăiați cubulețe. Se presară cu sare și cu ceapa tăiată mărunt.

Pe mijlocul cartofilor se pune fileul de hering și de jur-împrejurul lor, feliile de roșie.

Se decorează salata cu măsline și cu felii de ceapă și lămâie, puse de jur-împrejurul fileului de hering, iar apoi se face un dressing din zeama de la o jumătate de lămâie cu uleiul din conservă și se toarnă peste cartofi.

Salata poate fi servită imediat, sau după ce stă 15-20 minute la frigider.

TIPS-URI

1

Pentru salate, cei mai buni cartofi sunt cei roșii, care fierb bine și nu se sfărâmă, rămân întregi.

2

Folosiți ceapă roșie care are un gust bun și nu este prea iute. În plus, culoarea ei va conta la aspectul salatei.

3

Puteți suplimenta fileul de hering în funcție de numărul persoanelor de la masă și de cantitatea de pește care se găsește în conservă.

4

Folosiți uleiul din conservă, amestecat cu zeamă de lămâie. Este mai bun decât orice alt ulei, pentru că are gustul/sucul peștelui.

5

Este mai bine să serviți salata imediat. În caz contrar, aveți grijă ca ceapa din salată să nu ”împrumute” mirosul său, celorlalte mâncăruri din frigider.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata de cartofi si file de hering" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Scovergi ca în Dobrogea - Rețeta simplă și savuroasă

ieri la 10:48

Tort Sa vina Primavara -  Reteta cu mango, fructul pasiuni si banane

pe 28.02 la 17:22

Baghetă cu ceapă crocantă - Rețeta de pâine care te cucerește prin savoare

pe 27.02 la 15:46

Cremă de brânză cu cheddar și bacon - Rețeta savuroasă la cuptor

pe 27.02 la 13:53

Bruschete cu brânză halloumi - Delicioase și ușor de făcut

pe 27.02 la 10:59

TOP
utilizatori

mirela0911

1000 puncte

Lau

Lau 9

262 puncte

Rocsi

115 puncte

mihaelar63

103 puncte

MotanLaOale

63 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]