Supa de vacuta cu legume

de RODIMUR in Supe, 7 Oct 2017 | 13237 vizualizari

 

Majoritatea oamenilor (și chiar dicționarele) nu fac distincția dintre supe și ciorbe, dar gospodinele adevărate știu că deși ambele sunt fierturi de carne și legume, supa este strecurată, limpede, cu mai puține legume și cu găluște, tăiței, sau crutoane, pe când ciorba este mai deasă, cu mai multe legume și eventual cu perișoare, fidea, sau tăiței. Ciorbele pot fi atât dulci, cât și acrite, iar cele acrite cu borș de putină, se numesc borșuri (specific Moldovei).
Eu prefer supele, pentru că mi se par mai ușoare și mai plăcute la gust, iar supa de văcuță face parte din această categorie.

 

INGREDIENTE

  • 800 grame de piept de vită
  • 4 morcovi
  • 3 rădăcini de pătrunjel
  • 1 țelină mică
  • 1 ceapă medie
  • 4 căței de usturoi
  • 4 cartofi mari
  • 8-10 boabe de piper
  • sare
  • piper
  • frunze de pătrunjel
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de vacuta cu legume:

Carnea se spală, se alege de pielițele și vițele nedorite și se pune la fiert cu multă apă, la foc iute. Se spumuiește, când este cazul. Se completează cu apă caldă, când scade, la fiert.

Morcovii, pătrunjeii și țelina se curăță, se spală și se taie julienne, sau în ce formă doriți (oricum, mai mare). Se curăță și se spală ceapa și usturoiul, iar cartofii, după ce se curăță și se spală, se taie în cubulețe mici.

Frunzele de pătrunjel se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Când carnea a fiert (se verifică înțepând-o cu o furculiță) se strecoară și se lasă la răcorit, iar în zeama strecurată se pun la fiert, într-o oală curată: morcovii, pătrunjeii, țelina, ceapa, usturoiul și boabele de piper.

După ce s-a răcorit, carnea se alege, se taie în bucățele și se pune în oala în care fierb legumele, odată cu cartofii tăiați cubulețe. După câteva clocote, se scot ceapa și cățeii de usturoi, se verifică dacă sunt fierți cartofii și se condimentează cu sare și piper.

Se oprește focul de la aragaz, când se constată că au fiert cartofii, se presară pătrunjelul tăiat fin, se pune capacul peste oală și peste un sfert de oră, supa se poate servi.

TIPS-URI

1

Alegeți cartofi roz, pentru că sunt mai buni la fiert.

2

Strecurați bine fiertura de carne, pentru că o supă bună trebuie să fie limpede.

3

Scoateți ceapa și cățeii de usturoi din supă, odată ce au fiert. Dacă-i fierbeți prea mult, pot tulbura supa și nu au un gust plăcut.

4

Cartofii se adaugă ultimii la fiert, ca să nu se sfărâme, pentru că fierb cel mai repede.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de vacuta cu legume" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (24)

RODIMUR 1

09.10.2017, 17:30

Da, Mihaela, știu că se mai obișnuiește și așa, dar eu scot oasele afară din mâncare de când erau copiii mici, iar acum, odată obiceiul format, găsesc că e mai potrivit ca în farfurie să fie numai mâncare, nu și balast. Dar fiecare face așa cum obișnuiește. Oricum nu e rău...!

miki_a 1

09.10.2017, 19:37

Foarte bună, mai ales pe vremea asta! Introducerea ar trebui pusă pe panou, să vadă toți, că tare mult mai confundă termenii !

RODIMUR 1

09.10.2017, 19:58

Mulțumesc frumos, Miki! M-am gândit și eu, cam de mult timp, să clarific această problemă, dar să știi că nici dicționarele nu dau un răspuns clar. Ca să nu mai spun că există o "varză" în unele rețete de pe net, de nu știi ce să mai crezi...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supa de pui cu varza si dovlecei