Tort de Dragobete

de madi_marin in Torturi, 18 Feb 2017 | 4112 vizualizari

 

Acest tortuleţ îmbină trei arome care mie îmi plac foarte mult : ciocolată, nucă şi portocală. Sper că vă va cuceri şi pe voi !

 

INGREDIENTE

  • Blat:
  • 4 ouă medii
  • 130 g zahăr
  • 120 g făină
  • 100 g nucă măcinată
  • 3 linguri ulei
  • esenţă de vanilie
  • coaja rasă fin de la o portocală
  • Crema:
  • 300 ml frişcă lichidă
  • 200 g ciocolată amăruie
  • 1 lingură cacao neagră
  • 1/2 fiolă esenţă de rom
  • coaja rasă de la o portocală
  • Sirop:
  • 500 ml apă
  • 225 g zahăr
  • 1/2 fiolă esenţă de rom
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort de Dragobete:

Preparăm întâi crema: se pun la foc mic, frişca lichidă cu ciocolata ruptă în bucăţele, apoi se adaugă cacaua, esenţa de rom şi coaja rasă de portocală. Se amestecă până ce totul devine o cremă fină. Se dă la rece, apoi la congelator ca să capete consistenţă.

Pentru blat, mixam ouăle întregi cu zahărul până se albesc, apoi se adaugă uleiul, esenţa şi coaja rasă de portocală şi se omogenizează. Se cerne făina şi se adaugă împreună cu nuca. Se amestecă totul bine. Se toarnă compoziţia în forma detaşabila cu diametrul de 18 cm tapetată cu hârtie de copt. Se coace la 180 grade C încălzire sus/jos, cca.25 de minute. Pentru siguranţă, se face testul scobitorii. Se dă la răcit şi se taie în 3 felii.

Pentru sirop, se caramelizează zahărul, apoi se stinge cu apa şi se lasă la foc mic până ce zahărul e complet dizolvat. Esenţa de rom se adaugă numai după ce am dat deoparte vasul de pe foc. Se răceşte.

Asamblare: se însiropează foile puse pe 3 farfurii, iar crema consistentă se spumează un pic cu mixerul.

Forma în care am copt blatul se tapetează cu folie de plastic, apoi se pune primul blat, jumătate de cremă, al doilea blat insiropat, cealaltă jumătate de cremă şi deasupra ultima felie de blat (toate cu faţa în jos pentru că tortul îl vom răsturna).

Se lasă la rece până a doua zi când se răstoarnă pe un platou şi se ornează după imaginaţie.

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort de Dragobete" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Clătite cu înghețată și topping crocant - Irezistibil de gustoase

ieri la 08:47

Pâine umplută cu carne de vită - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.06 la 10:16

Dovlecei pane cu sos de usturoi - Rețeta rapidă și savuroasă de vară

pe 19.06 la 15:28

Pide turcești  – Rețeta pas cu pas

pe 19.06 la 11:24

Tarta Tatin cu înghețată - Desertul care te cucerește

pe 17.06 la 11:46

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

209 puncte

vasimur

140 puncte

MotanLaOale

40 puncte

Sidy

13 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Clătite cu înghețată și topping crocant - Irezistibil de gustoase
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Clătite cu înghețată și topping crocant - Irezistibil de gustoase