Bors taranesc, cu legume si taitei

de RODIMUR in Ciorbe, 29 Iun 2019 | 9840 vizualizari

 

Am făcut ieri un borș țărănesc ușor, cu legume și acrișor, așa cum ne place nouă. Poate fi preparat și în perioadele de post, iar în celelalte zile, cine dorește, îl poate îmbunătăți gustativ adăugând în farfurie 1-2 linguri de smântână grasă, naturală. Nu pot să vă povestesc cu ce viteză a terminat soțul borșulețul din farfurie, atât de mult i-a plăcut...!
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 5 litri de borș acrișor și bunuț.

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de păstăi galbene
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 felie de țelină
  • 1 ardei gras verde
  • 1 ardei capia
  • 1 ceapă galbenă, mare
  • 1 roșie mare
  • ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • 750 ml de borș natural, de putină
  • 200 grame de tăiței
  • Pentru servit:
  • smântână
  • ardei iuți
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Bors taranesc, cu legume si taitei:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina), se spală, se taie destul de grosier și se pun la fiert, cu 4 litri de apă rece.

Se rup capetele păstăilor, se spală, se taie și se adaugă în oala cu rădăcinoase. Când se ridică spumă deasupra, se adună și se aruncă. Se completează cu apă, când este cazul.

Între timp se curăță ceapa, se taie, se mărunțește și se călește ușor în ulei suficient și la foc mic.

Se spală ardeii, se curăță de cotoare și de semințe, se taie rondele, sau bastonașe, după care se călesc cu ceapa, la foc mic.

Se spală roșia, se taie cubulețe și se adaugă la călit, în tigaie, cu celelalte legume. Se lasă la foc mic, până ce se pătrund bine legumele și scade lichidul lăsat de roșie.

Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în oală, la fiert, la foc iute. După două-trei clocote se adaugă legumele călite și se mai lasă la fiert, la foc mediu, încă 4-5 minute.

Între timp se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se toacă.

Se fierb tăițeii, conform recomandărilor de pe ambalaj în multă apă clocotită cu sare. După timpul indicat, se strecoară, se clătesc cu apă rece, se lasă la scurs 2-3 minute și apoi se adaugă în oală.

Se adaugă borșul, se condimentează cu sare și piper și după încă două clocote, se ia oala de pe foc, se presară pătrunjel tocat și se acoperă cu un capac.

După 10-15 minute ”de odihnă”, borșul poate fi servit, cu ardei iuți și chiar cu 1-2 linguri de smântână naturală, grasă, dacă nu țineți post. Este și mai bun așa...!

TIPS-URI

1

Tăiați grosier rădăcinoasele, după ce le-ați curățat și spălat bine.

2

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu se ardă și să devină amară. Înmuiați-o doar puțin, în ulei suficient și la foc mic și atunci ea va da un gust foarte bun mâncării.

3

Lăsați legumele să se pătrundă în tigaie, la foc mic, până ce mai scade puțin lichidul lăsat de roșie.

4

Cartofii se adaugă în oală, atunci când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

5

Strecurați și clătiți cu apă rece tăițeii, după ce au fiert.

6

Folosiți borș natural, de putină și adăugați-l spre sfârșitul preparării, înainte de ultimel două clocote și după ce ați condimentat, după gust, cu sare si piper.

7

Lăsați borșul ”să se odihnească” 10-15 minute, înainte de servire.

8

Puteți îmbunătăți borșul din farfurie cu 1-2 linguri de smântână grasă, naturală și serviți cu ardei iuți proaspeți.

Daca ti-a placut reteta noastra "Bors taranesc, cu legume si taitei" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Multicooker Turbo Express

- 600 lei
1299.99 lei
699.99 lei

COMENTARII (13)

RODIMUR 1

30.06.2019, 20:45

Așa este, Rocsi! Dispare imediat din farfurie... Mulțumesc pentru apreciere!

Gherca Daniela 1

01.07.2019, 10:12

cel mai bun!

RODIMUR 1

01.07.2019, 10:40

Mulțumesc frumos, Daniela!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de fasole verde cu afumatura