Ciorba de loboda cu costita afumata, acrita cu corcoduse

de Merisor in Ciorbe, 9 Mai 2019 | 5279 vizualizari

 

Pot să spun că dintre ciorbele de verdețuri, preferata mea este această ciorbă de lobodă cu costiță afumată acrită cu corcodușe.
Este bună și fără carne, deseori o fac simplă, dar ai mei preferă carnea, așa că mă supun cerințelor. :)

 

INGREDIENTE

  • 1 kg costiță afumată
  • 750 g lobodă verde
  • 2 cepe
  • 30 ml ulei
  • 250 g pastă de roșii cu ardei copți
  • 500 g corcodușe( zarzăre)
  • sare, după gust
  • 1/2 legătură mărar
  • 1/2 legătură pătrunjel
  • 1/2 legătură leuștean
  • 4 l apă
  • 2 ouă medii
Portii: 8
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de loboda cu costita afumata, acrita cu corcoduse:

Spălăm bine costița cu apă fierbinte și o porționăm. Punem o oală cu apă la fiert. Alegem frunzele de lobodă și le clătim bine în 2-3 ape, pentru a îndepărta toate impuritățile. Când apa începe să fiarbă, opărim frunzele de lobodă pentru câteva secunde, apoi le scoatem într-o strecurătoare. Putem pune puțin bicarbonat în apă, dacă vrem să-și mențină loboda culoaore verde. Curățăm ceapa și o tocăm solzișori. Punem costița afumată la fiert în 3 l de apă. O lăsăm să fiarbă bine, până se desface de pe os, înlăturând pe parcurs, spuma care se formează. Punem corcodușele la fiert într-un litru de apă cu puțină sare. Le lăsăm să fiarbă până li se va desface pulpa de pe sâmbure. Punem uleiul la încins și călim ceapa în el până devine sticloasă. Începem să adăugăm peste ceapă câte puțină zeamă de la costița afumată, pentru a evita acel gust de prăjeală. Când ceapa este bine pătrunsă, adăugăm pasta de roșii cu ardei copți și lăsăm sosul să fiarbă pentru aproximativ 10 minute, la foc mic. Mai picurăm și câte puțină zeamă de la costiță. Când carnea este bine pătrunsă, adăugăm loboda tocată mărunt și peste câteva minute, sosul de roșii. Trecem corcodușele prin sită cu zeamă și pulpă cu tot. Adăugăm pasta obținută în ciorba de lobodă. Mai lăsăm ciorba pe foc aproximativ 10 minute, pentru a se întrepătrunde gusturile. Tocăm verdeața mărunt, iar ouăle le amestecăm bine, diluându-le cu puțină supă fierbinte. Adăugăm ouăle în ciorba de lobodă cu costiță afumată, amestecând bine în ciorbă pentru a se crea franjuri. Stingem focul și adăugăm verdeața tocată.

Servim delicioasa ciorbă de lobodă cu costiță afumată acrită cu corcodușe, caldă, cu pâine prăjită.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de loboda cu costita afumata, acrita cu corcoduse" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Shakshuka - Reteta pentru mic dejun cu ardei gras copt, rosii si oua

de Caty 3

ieri la 11:29

Baba Ganoush cu dovlecei - Ușor, rapid și delicios

ieri la 09:04

Pizza rapidă cu blat de clătite - Rapidă și delicioasă

pe 15.08 la 12:51

Gogoși rapide cu iaurt - Delicioase și aromate

pe 15.08 la 10:21

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

RODIMUR

1172 puncte

Valclaudia

300 puncte

vasimur

207 puncte

MotanLaOale

49 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ciorba de leurda reteta cu afumatura si smantana