Cosulete din foietaj cu oua si carnati

de Merisor in Aperitive / Garnituri, 7 Apr 2016 | 5093 vizualizari

 

Aceste coșulețe din foietaj cu ouă și cârnați, preparate la cuptor, pot fi consumate ca și mic dejun, alături de un iaurt bun, sau pot constitui baza unor aperitive, atunci când se anunță musafiri.
Sunt delicioase, aspectuoase și mai ales sățioase.
 

 

INGREDIENTE

  • 400 g aluat de foietaj
  • 4 ouă
  • 2 cârnați semiafumați
  • 4 bucăți de gogoșari în oțet
  • 4 bucăți roșii deshidratate
  • brânză de vaci
  • mozzarella
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cosulete din foietaj cu oua si carnati:

Lasam foaia de aluat sa se decongeleze la temperatura camerei, apoi o portionam in patru parti egale.

In patru forme de minitarte, tapetate cu hârtiuțe de brioșe, așezăm aluatul de foietaj porționat și îmbrăcăm frumos formele presând aluatul în interior, așa încât să-i dăm forma cât de cât rotundă, dar lăsăm și niște colțuri la vedere să pară mai interesante.

Înțepăm cu o furculiță aluatul de la baza formelor și așezăm câte o lingură de brânză în interior.

Peste brânză așezăm rondele de cârnați, prăjiți în prealabil, apoi cuburi de gogoșari și bucăți de roșii deshidratate și spargem câte un ou la mijloc.

 Așezăm formele de minitarte într-o tavă, pentru a nu avea surprize pe timpul coacerii și dăm tava la cuptor pentru 20 de minute la 190 de grade, sau până când foietajul este bine rumenit și ouăle preparate.

Cu 5 minute înainte de stingerea focului, presărăm și puțină mozzarella pe deasupra, pentru a se gratina frumos coșulețele.

Le servim calde, alături de un iaurt bun, cafea sau ceai.

Sunt foarte bune și de efect, iar gogoșarii și roșiile deshidratate au mers de minune în această combinație, cu gustul lor ușor acrișor.

Sper să vă placă și să vă fie de folos rețeta mea de coșulețe din foietaj cu ouă și cârnați!

 

TIPS-URI

1

Ingredientele din interiorul coșulețelor pot varia în funcție de preferințele fiecăruia

Daca ti-a placut reteta noastra "Cosulete din foietaj cu oua si carnati" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (23)

Rocsi 1

08.04.2016, 20:14

Foarte faine sunt si alor mei le plac aceste preparate! O sa pun si eu intr-o zi in practica!

Catalina L 1

09.04.2016, 10:15

buna ideea

mirela0911 1

12.04.2016, 20:34

Super arata!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Omleta cu sunca si ardei la Multicooker