Desert tort cu crema de mascarpone cu frisca si afine

de RODIMUR in Torturi, 19 Oct 2020 | 4636 vizualizari

 

În urmă cu vreo două săptămâni am vrut să fac un tort mai mic, doar pentru noi doi, așa că am făcut două blaturi diferite la culoare, pe care le-am tăiat în două bucăți. Chiar și așa, tortul a fost prea mult pentru noi, căci blaturile au crescut cam înalte, așa că ce trebuia să fie o felie, a trebuit să fie împărțită în două...
Am făcut o cremă de mascarpone cu frișcă și la o jumătate din cantitate am adăugat afine de pădure. A fost un tort deosebit, ca aspect și gust și până la urmă, fiind cam mult pentru două persoane, a trebuit să mai ofer și altora din el.
Am făcut crema de mascarpone cu frișcă după rețeta: https://www.bucataras.ro/retete/crema-de-mascarpone-cu-frisca-pentru-torturi-si-prajituri-93635.html

 

INGREDIENTE

  • Pentru blatul cu cacao:
  • 3 ouă
  • 100 grame de unt
  • 100 grame de zahăr tos
  • 200 grame de făină albă
  • 2 linguri de cacao
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 15 ml de esență de rom
  • Pentru blatul galben:
  • 3 ouă
  • 100 grame de unt
  • 100 grame de zahăr tos
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 200 grame de făină albă
  • 15 ml de esență de portocale/lămâie
  • Pentru crema de mascarpone:
  • 250 grame de mascarpone
  • 250 grame de smântână (pentru frișcă)
  • 100 grame de zahăr pudră
  • 1 praf de sare
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • Pentru sirop:
  • 4 linguri de zahăr tos
  • 150 ml de apă
  • esență de lămâie/portocale/rom
  • În plus:
  • 250 grame de afine de pădure
  • 3 linguri de zahăr tos
  • 3 linguri de apă
  • 1 lingură de amidon alimentar
  • Pentru decor:
  • afine de cultură
  • cireșe confiate
  • jeleuri decor
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu crema de mascarpone cu frisca si afine:

Mai întâi se fac blaturile, chiar cu o zi înainte, dacă este posibil.

Pentru blatul cu cacao se mixează untul cu zahărul și se adaugă apoi: albușurile spumă, gălbenușurile (unul câte unul), făina amestecată cu praful de copt, esența de rom și cele două linguri de cacao.

Se toarnă compoziția într-o tavă unsă bine cu unt și se dă la cuptor, la temperatură medie, până ce blatul se coace (se folosește o scobitoare, pentru verificare). Atunci se scoate tava din cuptor și blatul se scoate după ce se mai răcorește puțin.

Pentru blatul galben se mixează, la fel, untul cu zahărul tos și cel vanilinat, după care se adaugă: albușurile bătute spumă, gălbenușurile, pe rând, unul câte unul, făina amestecată cu praful de copt și esența. Se toarnă compoziția în tava unsă cu unt și se coace la temperatură medie. Când blatul este copt, se scoate tava din cuptor și se mai lasă puțin, să se răcorească.

Se face crema de mascarpone cu frișcă după rețeta: https://www.bucataras.ro/retete/crema-de-mascarpone-cu-frisca-pentru-torturi-si-prajituri-93635.html

Pentru această cremă se face mai întâi frișca, mixând smântâna cu un praf de sare și apoi cu zahărul pudră, adăugat puțin câte puțin și cu zahărul vanilinat. Se mixează până ce nu se mai simte zahărul, iar frișca este bine legată. 

Se mixează ușor mascarponele și apoi se adaugă frișca, puțin câte puțin, până la omogenizare, după care se dă la rece, până ce se pregătește jeleul de afine.

Se amestecă afinele cu 3 linguri de zahăr tos și cu 3 linguri de apă, după care se dă la foc mic, pentru 3-4 minute. Se subțiază o lingură de amidon alimentar cu 2 linguri de apă și se adaugă în compoziția de afine cu zahăr. Se dă amestecul la foc mic și se amestecă întruna, până ce se îngroașă. Atunci se ia vasul de pe foc și se mai amestecă din când în când, până ce se răcorește.

Se amestecă o jumătate din cantitatea de cremă de mascarpone cu acest jeleu de afine și se omogenizează.

Se face un sirop din 4 linguri de zahăr tos și 150 ml de apă. Când se răcește se adaugă esența de lămâie/portocale/rom.

Se împarte în două fiecare blat, se însiropează bine și se ung cu cremă de mascarpone cu frișcă și cu cea de mascarpone cu jeleu de afine. Blatul de deasupra se unge cu cremă albă de mascarpone și se decorează cu afine de cultură și cu diferite ornamente. Se ține la rece, până ce se termină.

 

TIPS-URI

1

Puteți face blaturile și cu o zi înainte.

2

Pentru frișcă folosiți smântână naturală, proaspătă și rece.

3

Nu este obligatoriu să tăiați blaturile în două. Din aceleași ingrediente puteți face un tort mare, dar cu doar două blaturi bine însiropate, unite cu crema cu jeleu de afine și învelite cu cremă de mascarpone cu frișcă.

4

Țineți tortul la rece, până la epuizare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu crema de mascarpone cu frisca si afine" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (24)

RODIMUR 1

20.10.2020, 20:48

Rocsi, mai am încă afine la congelator și trebuie neapărat să le folosesc, pentru că vreau să-l ”eliberez”. Anul acesta nu am făcut nimic, nici conserve, nici dulcețuri și nici în congelator n-am vrut să pun nimic. Tot anul se găsesc legume proaspete în supermarchet, așa că nu merită să muncim atâta, ca pe vremuri, când nu era nimic...Îl vom lăsa măcar 1 an să se ”odihnească” și aerisească, să nu mai simt miros de zarzavaturi în el...

dantes 1

21.10.2020, 09:32

Delicios!

RODIMUR 1

21.10.2020, 11:33

Mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Parfe de ananas