Ou cu chorizo la cuptor

de Papalapap in Aperitive / Garnituri, 24 Noi 2014 | 2721 vizualizari

 

Ca un făcut, cu prima zăpadă care cade, cuptorul devine brusc prietenul tău cel mai bun. După luni de zile în care nu i-ai aruncat nicio privire, acum numai la el îți stă gândul. Nu mai vrei să auzi de regimuri, salate și verdețuri, vrei mâncare aburindă și consistentă, bogată în proteine și calorii. Visezi la pui rumeniți, cozonaci și mere coapte, toate cu participarea excepțională a invitatului tău de onoare, cuptorul.

Din păcate, în bucătărie nu ai numai prieteni, mai sunt și dușmani. Iar cel mai mare dușman al tău, seara când te întorci de la muncă, e timpul. Puiul și cozonacii n-au decât să aștepte weekendul, în timpul săptămânii vrei rețete rapide și ușor de făcut, gustoase, desigur, dar gata cât ai bate din palme.

Ai noroc, avem rețeta ideală pentru tine: Ouă cu chorizo și smântănă la cuptor, un adevărat deliciu rezultat din întâlnirea fericită a bucătăriei franceze cu cea spaniolă, pe teren neutru, la tine acasă!

 

INGREDIENTE

  • 4 ouă
  • 20 cl smântână lichidă
  • 100 g chorizo
Portii: 4
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ou cu chorizo la cuptor:

Preîncălzește cuptorul timp de 10 minute la 180°C.

Aliniază frumos pe planul de lucru 4 vase care merg la cuptor. Francezii folosesc pentru această rețetă vase mici de ceramică, din sticlă sau din porțelan (mini-cocottes sau ramequins) special gândite cât să cuprindă o porție individuală.

Taie chorizo cubulețe (1). Sparge în fiecare vas câte un ou (2), apoi împarte uniform în cele 4 recipiente cubulețele de chorizo. Toarnă deasupra smântână (3) cât să le acoperi.

Bagă recipientele la cuptor, unde le vei lăsa timp de 15 minute. Albușul va fi bine făcut, iar gălbenușul va fi moale, numai bun să întingi un coltuc de pâine-n el.

TIPS-URI

1

Ai mai sus ingredientele pentru patru persoane. Nimic nu te împiedică să pregătești această rețetă numai pentru tine, cu un singur ou, o bucățică de chorizo și câteva linguri de smântână. Minicocotele cu ou și chorizo sunt o alegere excelentă și pentru un mic-dejun hrănitor sau un brunch cu prietenii.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ou cu chorizo la cuptor" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de castraveți - Explozie de arome și vitamine într-o rețetă simplă

ieri la 10:37

Paste delicioase - Rețeta simplă cu doar 6 ingrediente

pe 25.02 la 08:56

Negresa cu oreo - Reteta simpla si delicioasa

de Rocsi 9

pe 24.02 la 20:26

Reteta de mucenici moldovenesti - Pufosi si buni

de laura_n 7

pe 24.02 la 11:51

TOP
utilizatori

Rocsi

2238 puncte

Panacris

1837 puncte

RODIMUR

1195 puncte

mirela0911

1000 puncte

abstract01

300 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chef de joaca - Bruschettine vesele